LOVITURĂ de teatru la Budapesta: moment de cumpănă pentru Viktor Orban

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 13-04-2015

Actualizat: 13-04-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un semnal extrem de important a fost dat la alegerile parțiale din Ungaria. Partidul ungar de extremă-dreaptă Jobbik a ieşit învingător duminică în alegeri legislative parţiale, care i-au adus primul loc în parlament. Rezultatele oficiale ar putea fi anunţate abia joi după numărarea voturilor din străinătate, a anunţat comisia electorală.

După numărarea a peste 99% din sufragii, alegătorii circumscripţiei oraşul Tapolca în vestul Ungariei l-au plasat în frunte pe candidatul Jobbik, Lajos Rig (35,3% din voturi), în faţa candidatului partidului conservator Fidesz la putere (34,4%) şi candidatului stângii (26,3%), relatează Agerpres, citând France Press.


"Există o dorinţă de schimbare de guvern în Ungaria şi acum există de asemenea mijloacele de a face acest lucru", a declarat duminică seară liderul Jobbik, Gabor Vona, într-o conferinţă de presă.

Această victorie este cea mai recentă dovadă a creşterii influenţei extremei-drepte în Ungaria, al cărei cel mai mare scor până în prezent a fost de 20,5% din voturi în alegerile parlamentare de anul trecut.

Partidul ungar de extremă-dreaptă Jobbik a ieşit învingător duminică în alegeri legislative parţiale, care i-au adus primul loc în parlament. Rezultatele oficiale ar putea fi anunţate abia joi după numărarea voturilor din străinătate, a anunţat comisia electorală.

 

După numărarea a peste 99% din sufragii, alegătorii circumscripţiei oraşul Tapolca în vestul Ungariei l-au plasat în frunte pe candidatul Jobbik, Lajos Rig (35,3% din voturi), în faţa candidatului partidului conservator Fidesz la putere (34,4%) şi candidatului stângii (26,3%), relatează Agerpres, citând France Press.

"Există o dorinţă de schimbare de guvern în Ungaria şi acum există de asemenea mijloacele de a face acest lucru", a declarat duminică seară liderul Jobbik, Gabor Vona, într-o conferinţă de presă.

Această victorie este cea mai recentă dovadă a creşterii influenţei extremei-drepte în Ungaria, al cărei cel mai mare scor până în prezent a fost de 20,5% din voturi în alegerile parlamentare de anul trecut.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri