Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lovitură de teatru: Procurorul SIIJ care anchetează alegerile din Sectorul 1 NU se poate pensiona

BN breaking news justitie

Secţia pentru procurori a CSM a suspendat în şedinţa de marţi, 18 mai, cererea de eliberare din funcţie prin pensionare a procurorului Sorin Iașinovschi, de la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ). Acesta ceruse să se pensioneze, însă cererea sa nu poate fi aprobată pentru că este cercetat disciplinar de Inspecţia Judiciară, au precizat surse din CSM pentru STIRIPESURSE.RO.

Decizia CSM a fost luată în temeiul art. 52 alin. (2) din Legea 317/2004: "Pe durata procedurii disciplinare, soluționarea cererii de acordare a pensiei de serviciu se suspendă până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare."

Sorin Iașinovschi este nimeri altul decât procurorul care instrumentează dosarul referitor la alegerile locale din Sectorul 1. Surse judiciare precizau că din anchetă ar fi reieşit că primarul Clotilde Armand ar fi pierdut de fapt alegerile, însă Parchetul General a transmis că nu există deocamdată o asemenea concluzie, termenul pentru renumărarea voturilor fiind prelungit până la 1 august.

Inspecţia Judiciară a confirmat pentru STIRIPESURSE.RO existenţa unei lucrări aflate în faza cercetării disciplinare, care îl vizează pe Sorin Iaşinovschi, însă a precizat că lucrarea nu are legătură cu dosarul intrumentat de procuror referitor la alegerile din Sectorul 1.

Potrivit legii, la finalizarea cercetării disciplinare, în funcţie de rezultatul verificărilor, inspectorii judiciari pot dispune fie admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a CSM, fie respingerea sesizării în cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii disciplinare.

Procurorul Sorin Eugen Iași­novschi a intrat în magistratură în 1995, devenind procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. După ce a fost procuror și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, în perioada 2003-2006 a fost procuror criminalist la Parchetul Tribunalului Suceava, între 2006 și 2009 a fost procuror DIICOT la Serviciul Teritorial Suceava, fiind în perioada 2010-2014 prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. În 1 noiembrie 2014, a fost numit, cu delegație, procuror șef al Secției de urmărire penală a Parchetului Tribunalului Suceava, activând la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. În 2019 a ajuns la SIIJ.

Parchetul General a anunţat joi că, din verificările efectuate, nu s-a putut stabili o diferenţă de voturi exprimate pentru cei doi candidaţi la alegerile locale din Sectorul 1, Clotilde Armand şi Dan Tudorache, deoarece finalizarea cercetărilor în acest caz a fost amânată până la începutul lunii august. Potrivit unui comunicat al Parchetului General, Poliţia Capitalei nu a reuşit să termine de numărat voturile exprimate la alegerile locale din Sectorul 1, aşa cum a dispus procurorul de caz de la Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie, astfel încât nu s-a putut stabili o diferenţă între voturile pentru cei doi candidaţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.