Lovitură de teatru! Vladimir Putin, pregătit să negocieze cu Kievul: 'Dacă o dorință apare, nu vom refuza'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 05-09-2024

Actualizat: 05-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: globalnation.inquirer.net

Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă joi că este dispus la negocieri cu Kievul - pe baza celor din primăvara lui 2022 -, dacă Ucraina cere acest lucru, în contextul în care Moscova respingea orice discuţie în acest sens, din cauza unei ofensive ucrainene lansate la 6 august în regiunea rusă Kursk, relatează AFP, conform news.ro.

„Suntem pregătiţi să negociem cu ei? N-am refuzat niciodată”, declară liderul de la Kremlin la Forumul Economic de la Vladivostok.

„Dacă o dorinţă de negociere apare (în Ucraina), noi nu vom refuza”, adaugă el.

Însă negocierile trebuie să aibă la bază concluziile negocierilor care au avut loc în primăvara lui 2022, la Istanbul, precizează el.

Cucerirea Donbasului este „prioritatea numnărul unu” a Rusiei, declară Vladimir Putin şi dă asigurări că armata sa respinge forţele ucrainene îm regiunea Kursk.

„Obiectivul inamicului (prin atacarea regiunii ruse Kursk) era să ne enerveze şi agite pentru a ne redesfăşura trupele dintr-o zonă în alta şi să oprească ofensiva noastră victorioasă în zone-cheie, mai ales în Donbad, a cărei eliberare este prioritatea numărul unu”, declară el la Forumul Economic din Extremul Orient rus.

În regiunea Kursk, „forţele noastre armate au stabilizat situaţia şi au început să  expulzeze treptat” armata ucraineană, declară el.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri