Lovitură dură pentru un denunțător favorit al DNA! Acordul de recunoaștere a fost anulat în dosarul Blaga - Pinalti

Autor: Maria Stan, Redactor

Publicat: 06-12-2019

Actualizat: 06-12-2019

Article thumbnail

Sursă foto: www.cugetliber.ro

Horațiu Berdilă, patronul unei firme de IT, unul din oamenii care au crezut că scapă de propriile fapte prin formularea unui denunț a primit o lovitură grea.  Devenit celebru prin faptul că prin denunțurile sale i-a băgat în mașinăria DNA pe Vasile Blaga și Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, Horațiu Berdilă a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției. Însă acordul de recunoaștere a fost anulat, potrivit EvZ.ro.

„Berdilă a acceptat o pedeapsă de 2 ani și 8 luni cu suspendare pentru evaziune fiscală și a plătit prejudiciul de 18 milioane de lei, a anunțat în iunie 2019 DNA. Însă potrivit procurorilor anticorupție, Berdilă nu ar fi vrut să încalce legea, ci doar să facă rost de cash pentru a le da șpagă lui Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, și Vasile Blaga.

Mai exact, Horațiu Berdilă voia ca Blaga și Pinalti să îl ajute să obțină contracte IT cu statul, pe vremea guvernării PD-L. Iar pentru asta Berdilă ar fi dat șpagă 700.000 de euro celor doi politicieni.

Citește și: Dosarul permiselor de port-armă eliberate ilegal în Caraș Severin! Ce prevede lege privind obținerea unui certificat

Vă reamintim că  Blaga și Pinalti au fost trimiși în judecată în 2016 de DNA Ploiești pentru că ar fi primit acea șpagă 700.000 de euro de la Horațiu Berdilă ca să îl ajute să obțină contracte IT cu statul, pe vremea guvernării PD-L.

Mai mult,  Pinalti a mărturisit și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA. Vasile Blaga a fost achitat în primă instanță.

Numai că a venit lovitura de grație de la Tribunalul București! Acordul de recunoaștere a lui Horațiu Berdilă  a fost anulat|!

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri