Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lovitură dură pentru Viorica Dăncilă: lider PSD din Transilvania spune că nu a fost cel mai bun candidat al partidului

Inquam Photos - George Călin
Inquam Viorica Dăncilă

Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat, luni, că partidul are nevoie de o reformă profundă şi că Viorica Dăncilă nu a fost cea mai fericită alegere a PSD pentru prezidențiale.

"Un lucru reiese foarte clar: PSD trebuie să se reformeze profund", a spus Moldovan. El consideră că rezultatul obţinut de PSD la alegerile prezidenţiale a venit şi ca urmare a desemnării candidatului în persoana Vioricăi Dăncilă, alegere despre care spune că "nu a fost cea mai fericită".

"Era un rezultat aşteptat. N-aş spune că sunt dezamăgit în momentul de faţă, pentru că alegerea noastră - nu a mea, dar a colegilor mei, într-un partid funcţionează regulile democratice - nu a fost cea mai fericită şi oamenii ne-au transmis mesajele mai mult decât clar. În mod concret, da, mă refer la candidat. Eu cred că mesajul pentru PSD a fost la alegerile europarlamentare, când a fost un vot politic. Aici, dacă ne uităm pe istoric, sigur că are o anumită responsabilitate şi PSD, nu este responsabil doar candidatul, dar toate eforturile pe care le-am făcut cu colegii noştri nu au fost încununate de succes. Discuţiile cu oamenii au dus direct către candidat, de cele mai multe ori", a explicat Moldovan.

Întrebat dacă nu îşi prezintă demisia de onoare din funcţia de preşedinte al PSD Bistriţa-Năsăud, după scorul de 28,09% obţinut în judeţ pentru Viorica Dăncilă, Radu Moldovan a spus că "la momente grele, demisiile nu sunt cel mai fericit lucru".

"Demisia mea poate să apară oricând, am mai făcut-o, nu-i nicio problemă, nu e un obiectiv din viaţa mea (să fiu - n.r.) preşedintele organizaţiei judeţene. În urma unei analize pe care o voi face cu colegii mei, vom vedea dacă se impune un astfel de lucru sau dacă un astfel de lucru este în beneficiul organizaţiei şi al judeţului. În momentul de faţă, la momente grele, demisiile nu sunt cel mai fericit lucru. Am făcut lucrul acesta în urmă cu cinci ani, pentru că atunci aveam o dezamăgire cruntă. De atunci, am mai învăţat câte ceva şi nu mă mai grăbesc să iau decizii la cald", a afirmat liderul PSD Bistriţa-Năsăud.

Vezi si: Negocieri Marcel Ciolacu - Viorica Dăncilă: întâlnire de gradul zero înainte de ședința 'reformatorilor' / SURSE .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.