Lovitură finală pentru fostul procuror DNA Mircea Negulescu - ÎCCJ a dat verdictul / Lucian Onea scapă de recurs

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 02-02-2026 16:31

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis definitiv, luni, menținerea excluderii din magistratură a fostului procuror DNA Mircea Negulescu, după ce a admis recursul formulat de Inspecția Judiciară împotriva hotărârii Secției pentru procurori a CSM.

Completul de 5 judecători în materie civilă al ÎCCJ a judecat recursul Inspecției Judiciare în dosarul nr. 1298/1/2025, privind abaterile disciplinare reținute în sarcina procurorilor Mircea Negulescu și Alfred Savu Virgiliu. Instanța supremă a decis excluderea din magistratură a lui Mircea Negulescu și reducerea indemnizației cu 20% pe o perioadă de 6 luni pentru procurorul Alfred Savu Virgiliu.

În cazul procurorului Lucian Onea, Inspecția Judiciară nu a formulat recurs.

Abaterile disciplinare reținute

Potrivit sesizării disciplinare, Negulescu și Savu au încălcat prevederile art. 99 lit. j) și t) din Legea nr. 303/2004, respectiv nerespectarea confidențialității lucrărilor și exercitarea funcției cu gravă neglijență.

Faptele vizează discuții purtate în afara cadrului legal, la data de 13 aprilie 2016, cu mai multe persoane implicate într-un dosar penal, inclusiv cu persoane care au dobândit ulterior statutul de martor amenințat. Aceste discuții ar fi creat premisele divulgării unor informații confidențiale din anchetă și ale măsurilor de protecție aplicate martorilor.

ÎCCJ: magistrații trebuie să acționeze cu loialitate față de lege

Judecătorii ÎCCJ au constatat că probele administrate confirmă săvârșirea abaterilor disciplinare și au stabilit sancțiunile în funcție de gradul de implicare al fiecărui procuror și de circumstanțele faptelor.

„În exercitarea atribuțiilor de serviciu, magistrații au obligația de a acționa în conformitate și cu loialitate față de lege, reaua-credință fiind incompatibilă cu garanțiile de exercitare a funcției judiciare”, se arată în motivarea instanței supreme.

Decizia ÎCCJ este definitivă și consfințește excluderea lui Mircea Negulescu din magistratură pentru abateri disciplinare grave.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri