Lovitură pentru administrația Fritz. Aflată în plin proces de reorganizare a activității din Primăria Timișoara, în baza noii Organigrame, administrația Fritz s-a pus pe desființat direcțiile conduse de șefi din vremea administrației Robu. Unul din cei picați în dizgrația USR este Culiță Chiș, șeful Direcției Tehnice a primăriei, care a fost amenințat de viceprimarul USR Ruben Lațcău să se retragă din funcție.
Chiș însă e departe de a fi un șef incompetent așa cum îi reproșează cei din USR. Culmea, în plin proces privind demiterea sa din funcție, UE a recomadat proiectul de Trafic Management al Timișoarei, implementat de direcția condusă de Chiș, ca unul de bune practici în România. Recomandarea apare în ghidul emis de Banca Europeană. Timișoara e dată ca exemplu de bune practici privind implementarea proiectului.
Același succes e recunoscut și la nivel național, de Japsers România, care recomandă proiectele scrise de primăria din Timișoara ca exemple de bune practici în atragerea de fonduri UE. Din nou, exemplu este un proiect coordonat de același Culiță Chiș, pe care administrația Fritz vrea neaparat să îl tragă pe linie moartă.
Comentează