Lovitură pentru doctorița care lua șpagă de 15 ori pe zi de la bolnavii de cancer: Intră după gratii

Autor: Alice Draghici

Publicat: 23-09-2024

Actualizat: 23-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: facebook

Fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului din Suceava, acuzată că a luat mită de la circa 300 de bolnavi de cancer, a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu executare. Decizia Curții de Apel Suceava este definitivă.

Sentința dată de instanța inferioară era mai mică și cu suspendare.

„Majorează cuantumul pedepsei de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani închisoare, pedeapsă ce se va executa în regim de detenţie. Modifică continutul pedepsei complementare şi pedepsei accesorii prevăzute de art.66 lit. g C.pen. aplicate inculpatei în sensul că interzice inculpatei Ababneh Dumitrovici Anca dreptul de a exercita profesia de medic pe durata stabilită de prima instanţă”, se arată în soluția pe scurt, publicată luni după-amiază pe portalul Curții de Apel Suceava.

În primă instanță, Tribunalul Suceava a decis, în luna aprilie, condamnarea ei la 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare.

Sentința a fost contestată de ambele părți, dar judecătorii Curții de Apel Suceava au dat câștig de cauză procurorilor.

Șefa de la Oncologie avea o "fabrică de spăgi"

Șefa secției Oncologie a Spitalului Județean Suceava, Anca Ababneh Dumitrovici, a fost arestată preventiv în ianuarie anul trecut, după ce familia unui bolnav de cancer a reclamat la Parchet că doctorița a întârziat tratamentul unui pacient pentru că a așteptat mită.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri