Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lovitură pentru PSD la alegerile locale: Candidatura unui lider județean a fost respinsă de instanță / UPDATE - Vasile Gliga deschide lista PSD pentru CJ Mureș

psd spart

Liderul județean PSD Mureș, Vasile Gliga, nu poate candida la preşedinţia Consiliului Judeţean Mureş, a decis, marţi, Curtea de Apel Târgu Mureş care a respins apelul acestuia împotriva hotărârii Tribunalului, întrucât pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate politicianul figurează ca având interdicţie de a candida până în luna noiembrie a acestui an.

UPDATE - Dacă la șefia CJ i s-a respins candidatura, s-a admis totuși candidatura lui Vasile Gliga pe primul loc pe lista de consilieri județeni depusă de PSD.

Citește și: Pensii la super-ofertă: Mutare de efect pregătită de Guvernul Orban (surse)

"Respinge apelul declarat de intimatul Gliga Vasile Ghiorghe (cu dom.) împotriva sentinţei civile nr. 633 din 17.08.2020, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 1645/102/2020. Definitivă. Pronunţată azi, 18.08.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei", precizează portalul Curţii de Apel Târgu Mureş.

În urmă cu o zi, Tribunalul Mureş a admis o contestaţie depusă de un fost membru al PSD, Cornel Brişcaru, împotriva împotriva Hotărârii numărul 22, din data de 15.08.2020, a Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 28 Mureş, prin care a fost înregistrată candidatura lui Vasile Ghiorghe Gliga, la preşedinţia Consiliului Judeţean Mureş.

Instanţa a respins candidatura pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş a lui Vasile Ghiorghe Gliga, propusă de Partidul Social Democrat, în dosarul numărul 1645/102/2020.

În urmă cu două zile, tribunalul Mureş s-a pronunţat definitiv şi pentru respingerea candidaturii vicepreşedintei Organizaţiei de Femei a PSD, Maria Precup, la Primăria Reghin, primarul în exerciţiu, tot pentru faptul că aceasta figurează cu interdicţie de a ocupa funcţii publice timp de trei ani de la încetarea mandatului.

Cererea de revizuire a dosarului depusă de Maria Precup a fost respinsă, marţi, de Curtea de Apel Târgu Mureş.

PSD Mureş nu a precizat însă dacă va mai propune candidaţi la Primăria Reghin şi la Consiliul Judeţean Mureş, termenul final de înregistrare a candidaturilor fiind marţi, la miezul nopţii.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.