LPF și FRF au decis două scenarii: când va fi reluat fotbalul din România

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 18-03-2020

Actualizat: 18-03-2020

FRF, LPF, cluburile şi AFAN (Sindicatul fotbaliştilor amatori şi non-amatori) au avut miercuri şedinţă. Acestea au decis de comun acord două scenarii pentru încheierea sezonului în curs, scrie cotidianul Gazeta Sporturilor.

Citește și: Traian Băsescu, după ce Guvernul a decis închiderea barurilor, restaurantelor și bisericilor: 'Sunt măsuri slabe! Numărul celor infestați e mult mai mare'

Potrivit sursei citate, conducătorii fotbalului românesc au decis că sezonul va trebui dus la capăt, el urmând să fie încheiat în vară.

Primul scenariu - Sursa citata notează că în cazul în care antrenamentelor vor putea fi reluate pe data de 16 aprilie, campionatul va fi reluat o lună mai târziu, pe 16 mai. S-ar disputa cele 8 etape rămase din Play Off, iar semifinalele Cupei României s-ar disputa într-o singură manşă.

O problemă este reprezentată de faptul că Play Out-ul s-ar extinde şi după 30 iunie, dată la care contractele unor fotbalişti expiră.

Al doilea scenariu - Potrivit cotidianului Gazeta Sporturilor, dacă fotbalul se va relua şi mai târziu, pe 13 iunie, atunci meciurile din Play Off nu s-ar mai disputa tur-retur, ci doar într-o manşă.

Ligile a doua şi a treia ar fi şi ele împărţite în Play Off/Play Out.

Emilian Hulubei, preşedinte al Sindicatului fotbaliştilor amatori şi non-amatori, a afirmat în urmă cu două zile că unele cluburi din Liga a doua şi Liga a treia se gândesc să înjumătăţească salariile jucătorilor.

"Există cluburi la Liga 2 şi Liga 3 care spun că vor plăti jucătorii cu 50% luna asta. Trebuie să vedem. Din punct de vedere legal, deocamdată nu este posibil. Sunt situaţii excepţionale şi se vor lua măsuri excepţionale. Nu este vina nici a jucătorilor, nici a cluburilor. Va trebui să ne aşezăm la masă şi să luam decizii care nu se vor baza pe regulamente. Va fi o soluţie de compromis. Trebuie să înteleagă că pierderile vor fi suportate de ambele părţi", a spus Hulubei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri