Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lucian Gore: În trecut au avut mereu probleme cu formaţiile mai slab cotate

stadion rapid

Fotbalistul echipei FC Rapid, Lucian Goge, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că el şi colegii săi trebuie să fie foarte concentraţi la meciul cu Gaz Metan Mediaş, ocupanta penultimului loc în clasament, pentru că în trecut au avut mereu probleme cu formaţiile mai slab cotate.

"Va fi foarte dificil pentru că îi prindem pe cei de la Gaz Metan Mediaş într-un moment deloc bun. Şi ştim toţi că atunci când Rapid a jucat împotriva unor echipe mai slab cotate a avut probleme. Eu sper ca mâine să fim foarte concentraţi până în ultimul minut, pentru că e un meci important şi avem nevoie neapărat de cele trei puncte", a afirmat fundaşul.

Goge speră ca tehnicianul Mihai Iosif, suspendat de Comisia de Disciplină pentru că a acordat indicaţii fără să deţină licenţa Pro, să revină cât mai repede pe bancă la meciuri. "Ne lipseşte antrenorul pentru că suntem împreună din Liga a II-a şi tot timpul am făcut lucrurile în echipă. Ăsta a fost atuul nostru de când am început să ne revenim din Liga a II-a. Pentru că am avut momente grele, dar cu venirea dânsului am început să sperăm şi în cele din urmă să promovăm", a explicat el.

Antrenorul formaţiei Rapid, Adrian Matei, a declarat în aceeaşi conferinţă de presă, că echipa sa are nevoie de o victorie cu Gaz Metan Mediaş pentru a-şi recâştiga încrederea în forţele proprii.

"Mâine va fi poate cel mai greu meci de până acum şi din cauza lucrurilor care se întâmplă la Gaz Metan Mediaş, pentru că am auzit că antrenorul Mihai Teja a fost înlăturat. Va fi greu şi pentru că ne dorim să rămânem pe aceeaşi poziţie în clasament, dar cred că având ajutorul suporterilor, care au fost fantastici până acum, vom reuşi să ne însuşim victoria. Vom încerca să ne recâştigăm încrederea în noi şi să câştigăm din nou un meci", a spus Matei.

Echipa de fotbal FC Rapid întâlneşte formaţia Gaz Metan Mediaş, vineri, de la ora 21:00, pe Arena Naţională din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa a 9-a a Ligii I, informează Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.