Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Start la dosare înainte de alegeri: Viceprimarul Sectorului 3 a depus plângere penală împotriva lui Robert Negoiţă

facebook
justitie dosar penal

Viceprimarul Sectorului 3, Lucian Judele (USR), a mers, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie, unde a depus o plângere împotriva lui Robert Negoiţă, pe care îl acuză că ar fi sustras bani din primărie cu ajutorul altor persoane, conform Agerpres.

  • „Astăzi (miercuri - n.r.) am depus un denunţ la DNA împotriva domnului primar Robert Sorin Negoiţă şi a domnului fost administrator public al Sectorului 3 Daniel Ciobîcă. Dânşii s-au organizat într-un grup infracţional prin care au sustras bani din Primăria Sectorului 3. Familia Negoiţă a împrumutat domnului Ciobîcă bani cu care au cumpărat jumătate din clădirea Belvedere, bani pe care familia domnului Ciobîcă i-a returnat familiei Negoiţă la doar şase luni, din profitul pe care l-a câştigat din contractele pe care societatea (...) le-a făcut cu Primăria Sectorului 3", a declarat Lucian Judele în faţa sediului DNA.

Negoiță va candida pentru un nou mandat de primar, susținut de PSD și PNL.

Plângerea penală vine după ce Alexandru Pânișoară (PER) a depus o plângere penală împotriva lui Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.