Lucrări incipiente pe Tronsonul 4 al DEx12 Craiova-Piteşti iar constructorul creşte mobilizarea, anunță un ONG: N-ar strica să vedem chef de lucru şi la stat

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 21-03-2022

Actualizat: 21-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Asociaţia Pro Infrastructură a transmis, luni, că sunt lucrări incipiente pe Tronsonul 4 al DEx12 Craiova-Piteşti, iar constructorul creşte mobilizarea. ”N-ar strica să vedem chef de lucru şi la stat”, transmis specialiştii asociaţiei, cerând tuturor instituţiilor implicate să rezolve rapid procedurile birocratice, potrivit news.ro.

”Lucrări incipiente pe Tronsonul 4 al DEx12 Craiova-Piteşti. Contractul pentru cei 31,82 km a fost semnat cu UMB în 17.08.2021 pe suma de 617 milioane lei, prevăzând 12 luni de proiectare şi 24 de execuţie cu 10 ani garanţie. Ordinul de începere a fost emis în 15.11.2021. Aşa cum se vede în filmarea aeriană, şantierul este încă la început. Constructorul este în teren şi creşte mobilizarea”, au transmis, luni, reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură.

Potrivit acestora, ”n-ar strica să vedem chef de lucru şi la stat”.

”CNAIR trebuie să aprobe modificările la conexiunea DEx12 cu Autostrada A1 (la pachet cu exproprierile suplimentare aferente) şi să aprobe proiectul tehnic final. Nu doar CNAIR şi Ministerul Transporturilor au treabă. Hotărârea de Guvern de scoatere din circuitul forestier a suprafeţelor de pădure a ieşit în noiembrie 2021, dar Romsilva şi ocoalele silvice nu au binevoit să îşi taie copacii”, au mai transmis reprezentanţii ONG-ului.

Aceştia solicită tuturor instituţiilor implicate să rezolve rapid procedurile birocratice: avize, autorizaţii dar şi nelipsitele mutări de reţele de utilităţi şi tăieri de păduri de pe traseu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri