Sectorul construcţiilor a crescut în ianuarie cu 7,8%

Autor: Andrei Radu

Publicat: 16-03-2018

Actualizat: 16-03-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.agerpres.ro

Lucrările de construcţii au înregistrat în ianuarie o creştere de 7,8% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, susţinute de avansul lucrărilor de infrastructură, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În ianuarie 2018, faţă de ianuarie 2017, pe elemente de structură s-au înregistrat creşteri la lucrările de construcţii noi cu 9,9% şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente cu 7,6%. Lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 7,4%, anunță News.ro.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti cu 29,7%. Clădirile rezidenţiale şi clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 10,2%, respectiv cu 0,5%. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 4,2%.

În decembrie 2017, faţă de decembrie 2016, volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută, cu 8%.

În 2017, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut pe total ca serie brută cu 5,4%.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri