Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ludovic Orban: criteriile de integritate pentru candidați vor fi mai stricte decât cele pentru simpli membri

orban

Ludovic Orban a declarat vineri, 27 noiembrie, că vor exista criterii de integritate pentru candidații la alegerile locale care nu sunt incluse în momentul de față în statut. Orban a spus că, odată aprobate, noile criterii de integritate vor deveni obligatorii pentru orice membru PNL care dorește să candideze.

Liderul liberal a spus că o comisie care îl include pe el, alături de Cristina Trăilă, Adriana Săftoiu, Mihai Voicu și Ion Stroe a avut deja o primă discuție pe acest subiect.

„Este unul dintre criterii să nu aibă contracte, firma la care sunt acționari, cu primăria sau consiliul județean pentru care candidează. (...). De asemenea, am gândit chestiuni legate de traseism politic. (...) Am stabilit că va fi un criteriu să nu fi fost traseist, urmează să-l definim exact, ca formulă clară care să fie aplicabilă în toate cazurile. (...) Cert este că va figura ca și un criteriu, urmând să fie definit de echipă și, ulterior, de Consiliul Național (al PNL — n.r.) prin hotărâre. De asemenea, chestiuni legate de incompatibilitate și conflict de interese, vor fi prevăzute între aceste criterii. (...) Există, cel puțin la nivelul comisiei, un acord privind introducerea acestui criteriu. (...) De asemenea și mai mult ca sigur vom introduce ca și criteriu să nu fi fost ofițer acoperit, colaborator sau informator al Securității. Eu am propus și (...) să nu fi fost inclusiv al serviciilor de informații de după Revoluție în cazul în care a fost deconspirat ca făcând parte din această chestiune. (...) Este introdus printre criterii și plagiatul în obținerea diplomelor universitare sau a doctoratului”, a afirmat liderul liberal, citat de Agerpres.

Orban nu este singurul lider PNL care vorbește de reforma partidului. Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, și co-președintele Organizației de Tineret, Sorin Moldovan, au vorbit despre nevoia partidului de a se moderniza cât mai repede cu putință pentru a respecta cerințele străzii.

Citiți și: Se cere reformă în PNL.

Sursa foto: Nine O'Clock

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.