Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ludovic Orban, deranjat că unii jurnaliști au criticat propunerea sa în fruntea TVR: 'Este un om cu studii!'

Inquam Photos / Octav Ganea
Camera Deputaților Ludovic Orban

Ramona Săseanu poate să gireze în condiţii mai mult decât rezonabile interimatul funcţiei de director interimar al Societăţii Române de Televiziune, având aproape 20 de ani de activitate în mass media, a declarat sâmbătă liderul PNL, Ludovic Orban, preşedinte al Camerei Deputaţilor, arată Agerpres.

"Doamnă Săseanu este un om de media, care are aproape 20 de activitate în mass media, care a lucrat în ProTV, în TVR foarte mulţi ani, care e, practic, reprezentant al studioului Craiova. Propunerea este de interimat. Sigur că, după ce se va modifica legislaţia (...), se va derula procedura efectivă de numire a Consiliului de Administraţie şi ulterior a preşedintelui şi a directorului general. (...) Este director interimar, este un om cu studii, un om cu experienţă în media, un om care poate să gireze în condiţii mai mult decât rezonabile interimatul acestei funcţii", a declarat Ludovic Orban într-o conferinţă de presă susţinută la Zalău.

El a adăugat că a rămas neplăcut surprins de reacţia unor jurnalişti care au contestat-o pe Ramona Săseanu, şi a adăugat că cel care conduce televiziunea naţională nu trebuie să fie neapărat o persoană din conducerea centrală a TVR.

"Televiziunea română înseamnă toţi jurnaliştii din TVR, toţi jurnaliştii din studiourile teritoriale şi cred că pot să pui interimar un reprezentant al televiziunii care lucrează într-un studio teritorial", a adăugat liderul PNL.

Ramona Săseanu a realizat un interviu cu o ghicitoare despre „consumul fantastic de energie” al dezlegatului cununiilor și ghicitului în cărți, emisiunea cu pricina fiind invocată de diverși jurnaliști care i-au adus critici.

Parlamentul a decis, marţi, numirea Ramonei Săseanu în funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Televiziune, la propunerea PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.