Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ludovic Orban, despre moțiunea de cenzură: S-au creat efectiv haite, dădeau telefon în grup asupra oamenilor pe care-i considerau vulnerabili

tvrnews.ro
ludovic orban

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine că reprezentanţi ai PSD sau emisari ai acestora „au oferit sume fără limită” parlamentarilor „consideraţi vulnerabili” şi s-au creat „haite” care au făcut presiuni asupra unor aleşi pentru ca aceştia să nu voteze moţiunea de cenzură, potrivit news.ro

„S-au creat efectiv haite, dădeau telefon în grup asupra oamenilor pe care-i considerau vulnerabili îi sunau cinci, şapte parlamentari şi nu numai parlamentari, miniştri, şefi de Consilii Judeţene. (...) Nu vă puteţi imagina, promisiuni financiare, promisiuni de funcţii, au promis funcţii cât pentru trei guverne, au oferit sume fără limită. Iar de multe ori nu numai că acţionat direct, şi-au pus şi nişte emisari, care de regulă sunt nişte afacerişti din clientela politico-economică a PSD-ulu să-i abordeze pe diferiţi oameni, adică se vede c au avut o strategie de atacare a parlamentarilor” a afirmat Ludovic Orban, joi, într-o emisiune la Realitatea TV.

Preşedintele PNL a precizat că asupra parlamentarilor liberali cei de la putere „au încercat mai puţin” să facă presiuni pentru a nu vota moţiunea, dar că „cea mai mare presiune a fost pe grupul ALDE, PMP, Pro România” .

Ludovic Orban a dat exemplul unei situaţii în care reprezentanţi ai PSD s-ar fi „lăudat că au vorbit cu directorul unui spital care să certifice faptul că un parlamentar care anunţase că votează moţiunea este internat şi nu se poate prezenta la vot”.

„La un moment dat s-au gândit să mai oprească din avioane, tot felul de năzdrăvănii, nu vă puteţi imagina asemenea disperare şi asemenea lipsă totală de măsură în utilizarea pârghiilor de putere în mod abuziv nu a mai existat. Şi, din cauza asta, să ştiţi că faptul, că au existat 238 de voturi reprezintă un lucru extraordinar” a mai spus liderul PNL.

Potrivit lui Orban, inclusiv în timpul dezbaterii şi votului pentru moţiune, „nu puteai să discuţi cu niciun parlamentar PSD că venea Arsene să îl marcheze”.

„Dacă ei şi-au permis să facă lucrul ăsta împotriva unor parlamentari, gândiţi-vă că pot să facă acelaşi lucru împotriva unui cetăţean, care mult mai lipsit de apărare” a adăugat preşedintele PNL. `

Acesta a precizat că, după moţiunea de cenzură care a fost adoptată joi, „capacitatea de a genera o majoritate parlamentară fără PSD va creşte semnificativ”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.