Ludovic Orban, înțepături pentru Klaus Iohannis

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 08-01-2015

Actualizat: 08-01-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Prim-vicepreședintele Ludovic Orban nu pare că s-a împăcat prea bine cu faptul că Iohannis a impus-o pe Alina Gorghiu, în dauna sa, pentru funcția de președinte al vechiului PNL.

”Imediat după alegerile prezidențiale am avut o discuție cu domnul Iohannis în care i-am comunicat decizia mea de a candida la funcția de co-președintele al noului PNl și nu am avut niciun fel de opoziție.

La momentul în care a apărut surpriza, miercuri seara, aveam sprijinul a 32 de organizații județene, parlamentari, organizații locale. Nu mă așteptam ca domnul Iohannis să susțină pe cineva. Apariția doameni Alina Gorghiu a fost o surpriză.

M-am simțit, cum să spun... și cred că ar fi fost mai bine ca decizia să se ia de către partid și nu prin influențarea de către președintele nou ales.

Nu am ce să-mi reproșez în relația cu Klaus Iohannis: m-am retras în favoarea domniei sale, am făcut campanie pentru domnia sa cum puțini alți colegi au făcut și l-am susținut cu toate forțele mele.

Nu pot exista astfel de cuvinte precum trădare sau altceva. Probabil că dumnealui a avut o altă opțiune. Viața merge înainte!”, a declarat Ludovic Orban, la Adevărul Live.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri