DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

VIDEO - Ludovic Orban face pe dirigintele, după observațiile Comisiei Europene legate de PNRR

inquamFOTO
orban citu

Liderul PNL Ludovic Orban a afirmat că reprezentanţii Comisiei Europene nu au respins Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. El a mai spus că PNRR trebuie să fie prioritatea zero pentru Executivul, iar Guvernul trebuie să se concentreze cu toată atenţia şi seriozitatea să completeze Planul cu observaţiile CE.

„Guvernul trebuie sa se aplece cu toata seriozitatea, sa tina cont de toate observatiile, de toate propunerile, de toate recomandarile. Imi pare rau ca vestea a fost data sub forma unui fake-news. Comisia Europeana nu a respins PNRR, dar a spus ce mai trebuie completat, ce nu este conform Regulamentului prin care s-a instituit facilitatea de redresare şi rezilienţă. Acest dialog între Comisie şi Guvern va continua, dar mesajul pe care îl am de transmis, Guvernul trebuie să se concentreze cu toată atenţia, cu toată seriozitatea. Trebuie să fie prioritatea zero să completeze PNRR în conformitate cu observaţiile formulate de Comisia Europeană, astfel încât să ajungem în situaţia ca Planul nostru de Redresare şi Rezilienţă să fie aprobat într-un termen cât mai scurt”, a afirmat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă susţinută vineri la Bacău.

El a mai spus că PNL este implicat direct în PNRR, în contextul în care este partidul de guvernare, aflat în coaliţie cu USR PLUS şi cu UDMR.

„PNL este implicat direct. Suntem partid de guvernământ, într-o coaliţie de guvernare. Premierul, până la urmă, are ultimul cuvânt în materie de PNRR şi sunt convins că va mobiliza toţi actorii instituţionali, guvernamentali, pentru a corecta, a însuşi observaţiile formulate la nivelul Comisiei şi a aduce PNRR în forma în care să poată fi aprobat”, a completat Orban.

Comisia Europeană a început evaluarea aprofundată a planurilor de redresare şi rezilienţă pe care le-a primit şi va acţiona în strânsă colaborare cu statul membru în cauză pentru a clarifica orice potenţială întrebare, scopul fiind utilizarea optimă a fondurilor, precizează CE după apariţia informaţiilor referitoare la obiecţiile sale faţă de PNRR.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.