Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni, referitor la propunerea de excludere a prim-vicepreșerdintelui PNL Sector 2, Viorel Cataramă, că a aplicat statutul partidului prin această propunere şi că cine vorbeşte în afara partidului, încălcând prevederile statuale ale PNL.
"S-a votat. Am aplicat statutul. Cine are de exprimat puncte de vedere, are cadrul partidului la dispoziţie, eu am permis, ba chiar am încurajat exprimarea de puncte de vedere de către colegii mei în interiorul partidului. Cine vorbeşte în afara partidului, cine nu respetă deciziile partidului, cine se duce şi transmite informaţii negative despre PNL în mass-media, voi aplica prevederile statuale", a afirmat Ludovic Orban, după Biroul Executiv al PNL, conform Mediafax.
Ludovic Orban a propus, luni, excluderea din PNL a lui Viorel Cataramă. Decizia poate fi luată doar în cadrul ședinței Consiliului Național de Conducere al partidului.
Viorel Cataramă cataloghează decizia lui Ludovic Orban de a-l exclude din partid drept un gest "de disperare și de prostie", susținând că președintele partidului nu a respectat statutul, deci orice demers de excludere este nul.
"O asemenea propunere trebuie să vină din partea filialei din care fac parte. Hotărârea este ilegală și nulă. Articolul 32 din statut prevede că vor fi anunțați, cei vizați, cu cel puțin 3 zile înainte de data întrunirii organismului și sunt prevăzute termenele ca termene de decădere. Deci nu îmi fac probleme", a declarat Viorel Catarmă, pentru MEDIAFAX.
Comentează