Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ludovic Orban pune mâna pe toiag: Pe 26 mai, să nu mai lăsăm măgarul să mâne oile

Facebook
orban ludovic

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, le-a transmis duminică celor câteva mii de participanţi la cea de a 53-a ediţie a tradiţionalei serbări pastorale "Măsurişul oilor de la Pria" că îşi doreşte ca prin votul dat de români la alegerile europarlamentare din 26 mai să nu fie pus "lupul paznic la stână" şi "măgarul" să nu mai fie lăsat "să mâne oile".

În discursul susţinut pe Măgura Priei, locul de desfăşurare a celei mai longevive sărbători din judeţul Sălaj, liderul liberalilor a făcut numeroase asocieri între actuala guvernare şi activităţile legate de oierit şi prelucrarea laptelui.

"Vă spun doar atât legat de data de 26 mai: dacă muncim, mânăm oile, mulgem laptele, facem brânză, facem caş, dacă vine cineva şi ne fură caşul şi brânza îl iertăm? Eu zic că nu. Cam asta vor unii care s-au cocoţat în capul trebii, să fie iertaţi după ce au băgat mâna în putină şi au luat brânza, laptele, caşul de la cei care muncesc. Şi de aceea vă rog să vă duceţi pe 26 mai şi să puneţi 'Da' la întrebarea dacă sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii celor care au săvârşit fapte de corupţie, pentru că în ţara asta nu putem accepta să dăm liber la furat, să acceptăm ca unii pe care i-am trimis în capul trebii să ne rezolve problemele şi în loc să facă lucrul ăsta şi-au îndesat buzunarele cu banii din munca noastră. Nu avem voie să îi iertăm şi de aceea vă rog să spunem 'Da'", a declarat Ludovic Orban.

Preşedintele PNL le-a cerut celor prezenţi să încerce să îi aleagă, prin vot, pe cei corecţi şi cinstiţi.

"Vă mai rog ceva: să nu mai punem lupul paznic la stână, să nu mai lăsăm măgarul să mâne oile. Trebuie să avem grijă, să privim adânc în sufletul fiecărui om care ne cere votul, să îi alegem numai pe aceia cu frica lui Dumnezeu, pe aceia corecţi, pe aceia cinstiţi, pe aceia care au pic de compasiune şi sensibilitate pentru problemele oamenilor, pe aceia care într-adevăr spun adevărul şi în momentul în care ajung în funcţie, de fapt, devin slujitorii oamenilor", a precizat Ludovic Orban.

La "Măsurişul oilor de la Pria", eveniment ajuns la cea de a 53-a ediţie, au fost prezenţi şi europarlamentarul Daniel Buda, deputatul Lucian Bode, dar şi reprezentaţi ai organizaţiilor judeţene ale ALDE, PSD şi USR - PLUS.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.