Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat joi că este "absolut revoltător" ce se întâmplă la nivelul organizaţiei PNL Timiş, susţinând că "acolo sunt epurări de tip stalinist".
"Este absolut revoltător ce se întâmplă acolo. Acolo sunt epurări de tip stalinist. Au fost suspendaţi din funcţie aproape 20 de membri ai PNL, membri importanţi, membri care au participat la toate campaniile, membri care au contribuit la toate rezultatele bune care au fost obţinute la nivelul judeţului Timiş. Acolo se aplică 'cine nu este cu mine trebuie să fie dat afară şi nu mai are voie să participe la procedurile de vot' (...). La judeţul Timiş s-a brevetat că preşedintele interimar de la judeţ este şi preşedinte interimar la municipiu. El a convocat conferinţa municipală din 3 iulie şi tot el a vrut să o anuleze. Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă se convoacă congresul şi mie nu-mi convine care e raportul de forţe şi eu anulez convocarea şi îi trimit acasă pe colegii mei. Aşa ceva nu este posibil, nu este acceptabil. S-au formulat contestaţii la Curtea de Onoare şi Arbitraj care, din păcate, nu sunt soluţionate cu celeritate aşa cum ar trebui să fie soluţionate", a afirmat Orban, răspunzând unei întrebări pe această temă.
Preşedintele PNL a participat la ceremonia de Ziua Imnului Naţional, eveniment organizat în Piaţa Tricolorului din Capitală.
Ludovic Orban, revoltat de ce se întâmplă în PNL Timiș: 'Acolo sunt epurări de tip stalinist'
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

403
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
403

944
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
944

1.428
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
1.428

427
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
427

1.297
Nicușor Dan anunță două mari obiective de țară pentru România: Avem nevoie de aceste realizări
1.297

1.203
VIDEO Proiectul privind cumulul pensiei cu salariul, în așteptarea avizului CSM. Ilie Bolojan dezvăluie ce urmează
1.203

795
VIDEO ÎCCJ dă Guvernul în judecată. Nicușor Dan: 'Plătim acum ce nu s-a corectat timp de 10 ani'
795

1.157
VIDEO Nicușor Dan intervine în criza politică: scenariul care 'nu poate exista' în România
1.157

670
VIDEO Ilie Bolojan, avertisment pentru 'noii băieți deștepți din energie': 'Trebuie să facem ordine'
670

880
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la întrebările cetățenilor: Ce se întâmplă cu angajații de la Azomureș care vor fi dați afară
880

4.609
VIDEO Anunțul lui Bolojan care zguduie sistemul de forță: 'Săptămâna viitoare prezentăm legea /nu e normal să existe derogări în masă'
4.609

868
VIDEO Ilie Bolojan nu îi poate vedea cu ochi buni pe miniștrii PSD: Sunt împinși să anunțe lucruri fără acoperire
868

1.748
Senatul a tăiat din drepturile magistraților
1.748
















Comentează