Fostul preşedinte PNL Ludovic Orban a declarat, luni, înaintea şedinţei Biroului Politic Naţional în care se discută rezultatul negocierilor cu PSD şi UDMR pentru guvernare, că "aproape sigur" va începe un proiect nou dacă se decide oficial guvernarea liberalilor cu social-democraţii, susţinând că nu poate face doar opoziţie la "acest elefant".
"Dacă se decide oficial guvernarea cu PSD aproape sigur voi începe un nou proiect, construcţia unei noi structuri pentru că la ora actuală toţi cetăţenii români care au votat PNL sau au simpatizat, chiar dacă nu au votat pe 6 decembrie în condiţii pandemice din vremea aceea, toţi cetăţenii care au o orientare de dreapta, de centru-dreapta, conservatoare, liberală, creştin-democrată, la ora actuală nu mai au reprezentare politică. Conducerea PNL a dus practic PNL în poziţie de copie nereuşită a PSD. Practic, l-a readus la putere după ce eu m-am luptat, cu colegii de bună credinţă, să scoatem PSD de la butoane, de la putere, practic ei au realizat contraperformanţa de a readuce PSD la putere pentru o lungă perioadă de timp", a afirmat Orban.
Întrebat dacă vor fi şi alţi parlamentari ai PNL care i se vor alătura, Orban a spus că aceasta este o decizie individuală şi singura armă pe care o are pentru a-i convinge sunt argumentele.
"Dacă vor fi parlamentari, veţi şti. Este o decizie individuală. Eu nu am altă armă la dispoziţie, decât argumentele pe care pot să le dau pentru fiecare parlamentar pentru a alege să fie corecţi şi cinstiţi faţă de oamenii care i-au votat şi să păstreze linia politică pentru care au fost votaţi, o linie politică clară de dezvoltare, de modernizare, de reforme, de asigurare cu adevărat a unei creşteri a calităţii vieţii în România", a adăugat Ludovic Orban.
El a susţinut că, în actuala situaţie, nu poate face doar opoziţie.
"Nu pot să fac decât opoziţie la acest elefant, ca să-l citez. Se pare că cei doi elefanţi aflaţi în încăpere erau Iohannis şi Grindeanu, nu era vorba de ordonanţe, ci de Iohannis şi Grindeanu. Acest element, de fapt nici elefant nu e, ci hipopotam, care este absolut respingător pentru omul de rând", a mai spus Ludovic Orban.
Ludovic Orban, tot mai sigur să înceapă un proiect nou: 'Nu pot să fac doar opoziţie la acest elefant'
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1.091
Scandal politic după alegerile din Ungaria: Kelemen Hunor respinge acuzațiile de manipulare și răspunde criticilor. „Nu mi-a cerut nimeni din UDMR demisia”
1.091

3.232
Alegerea lui Magyar aduce scandal în UDMR. Fostul președinte al Uniunii îl atacă pe Kelemen Hunor
3.232

3.412
Opoziția joacă la rupere și depune moțiune de cenzură, fix în ziua în care PSD începe ”Operațiunea mazilirea lui Ilie Bolojan”
3.412

3.518
SURSE PSD a convocat ședința în care se va declanșa ”Operațiunea mazilirea lui Ilie Bolojan”: Trei scenarii se află pe masa partidului
3.518

2.674
Buzoianu jubilează după o victorie în instanță contra Romsilva
2.674

2.799
Decizie în Parlament: AUR nu va semna şi nici nu va iniţia o moţiune de cenzură în luna aprilie / VIDEO
2.799

2.616
Abrudean îi cere lui Nicușor Dan să „medieze” un armistițiu cu PSD
2.616

2.400
Dominic Fritz se "dă bine" pe lângă Nicușor Dan, înainte de decizia PSD
2.400

183
Liderul senatorilor USR dă cu "pălăria" de pământ în eventualitatea ieșirii PSD de la guvernare: Să se ia în brațe cu AUR!
183

18.296
Scrisoarea care va provoca un cutremur la Budapesta! Consilierul lui Bolojan îi cere lui Peter Magyar să meargă pe "drumul banilor" trimiși de Viktor Orban în România / FOTO
18.296

16.112
George Simion răspunde la acuzațiile lui Peter Magyar, căștigătorul alegerilor din Ungaria
16.112

3.842
VIDEO UPDATE Călin Georgescu a ajuns la sediul ÎCCJ, înconjurat de fani. Audieri în dosarul privind ordinea constituțională / Decizia amânată
3.842

4.036
Semnal groaznic pentru economie! A crescut inflația cu 9,87% în România. Prețurile cu 7,67%
4.036
















Comentează