Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lukaşenko, pe lista neagră a UE: Sancţiunile economice impuse Belarusului intră în vigoare înaintea unui summit european

FRANCE 24 English
Aleksandr Lukașenko

Uniunea Europeană a impus joi sancţiuni unor sectoare-cheie ale economiei belaruse, cu scopul de a exercita presiuni asupra regimului lui Aleksandr Lukaşenko, în urma deturnării unui avion european în vederea arestării unui opozant, anunţă Consiliul European, relatează AFP.

Noua serie de sancţiuni a fost publicată în Jurnalul Oficial înaintea unui summit european şi prevede restricţii ale comerţului cu îngrăşăminte pe bază de patasiu, cu petrol şi produse din tutun şi limitează accesul Minskului pe piaţa capitalului UE, precizează într-un comunicat Consiliul.

Liderii europeni îşi exprimă satisfacţia faţă de implementarea ”la timp” a măsurilor impuse regimului aflat la putere în fosta republică sovietică, se arată în proiectul concluziilor summotului, pe care AFP scrie că l-a consultat.

Indignaţi de decizia regimului de a deturna, la 23 mai, un avion al companiei irlandeze low-cost Ryanair care asigura o legătură de la Atena la Vilnius, cu scopul arestării unui tânăr jurnalist belarus, Roman Protasevici, şi a partenerei sale rusoaice, înaintea unui summit european, liderii europeni au cerut măsuri împotriva sectorului aviaţiei belaruse, sancţiuni individuale şi sancţiuni economice, scrie News.ro.

LUKAŞENKO, PE ”LISTA NEAGRĂ” A UE

Un acord a fost încheiat în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de Externe UE, luni, la Luxemburg, iar textul juridic a fost finalizat şi aprobat miercuri seara.

Noile sancţiuni economice ţintite restrâng comerţul cu produse petroliere, clorură de potasiu (potasă) şi bunuri folosite în producţia sau fabricarea produselor din tutun.

UE interzice stateor membre ”vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul, direct sau indirect, oricui, în Belarus, a unor echipamente, tehnologii sau programe informatice destinate utilizării în principal în supravegherea sau interceptarea Internetului şi comunicaţiilor telefonice, dar şi a unor bunuri şi tehnologii cu dublu uz în scopuri militare şi unor persoane, entităţi sau organisme specifice din Belarus”, precizează Consiliul în comunicat.

De asemenea, ”accesul pe pieţele de capital ale UE este restrâns şi se interzice furnizarea unor servicii de asigurări şi de reasigurări Guvernului şi unor organisme şi agenţii publice” din Belarus.

Banca Europeană de Investiţii (BEI) îşi încetează orice achitare sau plată în baza oricărui acord existent referitor la proiecte în sectorul public şi la orice contract de servicii de asistenţă tehnică existent.

Aceste sancţiuni economice se adaugă interdicţiei de zbor în UE a avioanelor companiilor aeriene din Belarus. Companiile aeriene europene au de asemenea interdicţia de a survola Belarusul.

UE a adăugat 78 de nume pe ”lista neagră”, pe care se află de-acum 166 de persoane - inclusiv preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, şi doi dintre fiii săi - şi 15 entităţi care au legături cu reginul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.