Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Luminița Odobescu (MAE), reacție dură în cazul morții lui Navalnîi: 'Nu există nicio îndoială privind responsabilitatea regimului Putin'

MAE
Luminita Odobescu

Nu există nicio îndoială privind responsabilitatea regimului preşedintelui rus Vladimir Putin pentru moartea principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a declarat ministrul român de externe Luminiţa Odobescu luni, la Bruxelles, la sosirea la Consiliul Afaceri Externe.

Navalnîi "va rămâne un simbol pentru lupta pentru democraţie, demnitate, drepturile omului şi libertate. Este o pierdere pentru toţi ruşii care luptă pentru libertate şi democraţie. Salut prezenţa astăzi a soţiei sale, Iulia Navalnaia, într-un moment foarte dificil pentru ea şi familia ei", a adăugat Luminiţa Odobescu.

Ea a subliniat că discuţiile de luni din cadrul CAE privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei "au loc într-un moment semnificativ - zece ani de la ocuparea Crimeei de către Rusia, doi ani de la agresiunea brutală împotriva Ucrainei şi la mai puţin de o lună până la alegerile prezidenţiale din Rusia".

Ministrul român de externe a atras atenţia asupra importanţei continuării sprijinului pentru Ucraina.

"Este foarte important să continuăm sprijinul nostru multidimensional pentru Ucraina, angajamentul nostru ferm în susţinerea Ucrainei, unitatea noastră trebuie subliniată, în special acum când comemorăm doi ani de la agresiunea brutală a Rusiei împotriva Ucrainei", a spus Odobescu, precizând că va solicita ajungerea la un acord asupra Facilităţii europene pentru pace şi creării Fondului de asistenţă pentru Ucraina.

"Este de asemenea important să continuăm să menţinem presiunea asupra Rusiei şi să adoptăm cu promptitudine al 13-lea pachet de sancţiuni şi să începem munca la următorul pachet de sancţiuni", a pledat ea.

Luminiţa Odobescu a vorbit şi despre importanţa continuării eforturilor cu Ucraina şi Republica Moldova asupra pachetului de extindere şi a spus că aşteaptă cu nerăbdare raportul de progres al Comisiei Europene din martie.

"În ceea ce priveşte al doilea pachet de sancţiuni sub regimul de contracarare a destabilizării Republicii Moldova, salut eforturile depuse şi sper la adoptarea sa în această săptămână", a mai spus Luminiţa Odobescu.

La 28 aprilie 2023, UE a instituit, la cererea Republicii Moldova, un cadru de măsuri restrictive specifice împotriva persoanelor răspunzătoare pentru sprijinirea sau punerea în aplicare a unor acţiuni care subminează sau ameninţă suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova, precum şi democraţia, statul de drept, stabilitatea sau securitatea ţării, menţionează site-ul Consiliului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.