Luptă pentru supraviețuire la vârful PNL. Tactica țapilor ispășitori vs. Blaga reactivat

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 25-11-2016

Actualizat: 25-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Conducerea liberală  liberală se pregătește de înfrângere încercând  găsirea  unor tactici prin care actualii lideri să evite  cât mai mult din  presiunea  care va  veni  asupra lor în caz de eșec. Se caută deja țapi  ispășitori  care să preia pe umerii lor  această povară după alegeri. O parte au fost deja  găsiți,   în  timp ce  Vasile Blaga a revenit  neoficial la cârma  partidului și campaniei, pentru a mai salva  ce mai poate  fi salvat.

În Modrogan au  loc ședințe peste  ședințe. Încordarea  și nervii  sunt la ordinea zilei, dar soluțiile  pentru  revigorarea  partidului în sondaje nu se prea întrevăd.  Dezorganizarea domnește de la aspecte  concrete, de ordin financiar, precum semnarea  și achitarea noilor contracte de publicitate  electorală  până la campania  în sine și modul în care aceasta se  desfășoară, susțin surse  din conducerea PNL.

Dacă Vasile  Blaga a revenit  de pe tușă în stil  mare,  cu  urlete și înjurături la adresa liderilor  din filiale,  și Alina Gorghiu,  din postura de președinte  unic al partidului, nu face  eforturi mari ca să nu o ia  pe urmele fostului partener de  conducere.

Potrivit surselor citate, într-o altă ședință decât audioconferința lui Blaga cu liberalii  din teritoriu, Gorghiu  a  dat de  pământ  cu  șefa departamentului de comunicare al PNL, prim-vicele Adriana Săftoiu. Considerată omul lui Blaga,  Adrianei  Săftoiu  i s-a reproșat  că acest domeniu e la  pământ  în plină campanie, că nu-și exercită atribuțiile date, că puținii liberali care   merg pe sticla televizoarelor ca  să propage  mesajul PNL nu fac  față atacurilor media și nu sunt capabili să apere imaginea  partidului în emisiuni. De asemenea, nu a  fost uitat nici modul  defectuos  în care sunt  compuse mesajele de campanie, lipsa unei  comunicări reale între Săftoiu, ca  șefă a departamentului de specialitate al PNL,   și  GMP, firma de consultanță a  lui Felix  Tătaru,  antamată cu execuția  materialelor electorale, ne-au mai dezvăluit  sursele citate.

"Plătim  jumătate de milion de euro degeaba. De fapt, o parte nici nu au fost achitați, partidul va  intra  în datorii. Nici  măcar  nu  sunt  bani și pentru contractele în derulare sau cele preconizate, nu s-au făcut nici măcar ordinele de plată. Nimeni nu  vrea  să semneze mai nimic, toți fug de răspundere",  ne-au  declarat surse de la vârful PNL.

De altfel, filialele  și candidații nu se grăbesc  cu achitarea  integrală a  obligațiilor lor  financiare , sub  formă de cotizații,  donații sau împrumuturi.  Experiența alegerilor locale  și a  modului  extrem de lent al procedurii de  decontare a  cheltuielilor de campanie i-au făcut pe membrii PNL cu dare de mână să fie  mai rezervați cu aportul lor pentru susținerea  efortului de campanie la nivel  național.

Coordonatorul de campanie, Gheorghe Falcă,  pare a  fi scăpat total  hățurile din mână.   Mutat vremelnic la București, special pentru acest scop, Falcă a constatat de câtă  autoritate se  bucură  în partid. "Mai nimeni nu-i dă ascultare, mulți  se  consideră  ca pe plantația lor și sub  pretextul că ei știu cel mai bine  realitățile  din județ, fac cum îi taie capul. Alții trec peste  Falcă  și caută  sprijin, sfaturi și undă verde de la Motreanu sau Gorghiu", ne-a explicat, exasperat, un prim-vicepreședinte, traseul  decizional de campani în partid.

Tocmai  din această cauză, dar și din alte  considerente mult mai pragmatice,  s-a reactivat Vasile Blaga. Conform acelorași surse, Alian Gorghiu  este  conștientă de eșecul  ce va  urma  în  ziua alegerilor și îi  convine de minune incapacitatea  lui Falcă de a face față sarcini de  organizare a campaniei electorale.

"Fără să-și dea seama,  Falcă a picat  în capcana celor de la București. În aroganța sa, nici nu realizează că va  fi transformat în țapul ispășitor  perfect în cazul unei înfrângeri usturătoare la parlamentare",  ne-au  explicat sursele citate.

În alte  condiții și într-o  altă situație, lui  Blaga  i-ar  fi convenit umilirea  celui, care nu demult visa  să-i ia locul la cîrma  PNL. Acum însă, Falcă,  ca exponent al vechii aripi pedeliste,  vulnerabilizează prin lipsa de randament și organizare, planul foștilor PDL-iști de a  pune  mâna pe putere la Congresul post electoral de anul viitor și oferă vechilor liberali posibilitatea de a  recâștiga terenul pierdut prin greșelile făcute  la  ultimele  alegeri locale.

Pentru a preveni  o astfel  de stare de lucruri, de  săptămâna aceasta Blaga s-a impus, neoficial,  drept  coordonatorul  din umbră al campaniei PNL, pentru perioada care a  mai rămas până la data alegerilor. Conform surselor citate, Blaga va  gestiona campania  prin  video și audio conferințe  din Modrogan  cu liderii locale și va trimite  emisari din oamenii săi de încredere către județe pentru a debloca   situația și a mobiliza activul de partid. Principalul  handicap al fostului  co-președinte  PNL îl constituie  lipsa sa de mobilitate fizică. Controlul judiciar  impus de procurorii  DNA Ploiești  constituie  principalul  obstacol  pentru planurile de  coordonare a campaniei. Blaga nu poate părăsi Bucureștiul pentru depalsări și turnee prin țară.  El a încercat recent să  scape de această măsură, dar  magistrații de la instanța supremă i-au respins ca nefondată  contestația prin care cerea  ridicarea  controlului judiciar.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri