Lupte de stradă în Milano! Poliția a intervenit ca la război

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 01-05-2015

Actualizat: 01-05-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Lupte de stradă în Milano unde poliția a intervenit ca la război! Incidente violente au izbucnit vineri după-amiază la Milano, în nordul Italiei, între poliţie şi zeci de persoane care purtau cagule şi măşti de gaze în timpul manifestaţiei opozanţilor faţă de Expoziţia Universală, relatează AFP.

Manifestaţii au dat foc la mai multe maşini şi pubele, au aruncat cu petarde, fumigene şi pietre în poliţişti, care au ripostat cu gaze lacrimogene.

Mii de opozanţi faţă de Expoziţia Universală de la Milano au început să defileze în oraş pentru a denunţa risipirea banului public şi recurgerea la muncitori săraci şi la voluntari.

Reuniţi într-o piaţă din oraş, manifestanţii s-au deplasat însoţiţi de o fanfară şi de militanţi deghizaţi.

Potrivit organizatorilor, la manifestaţie s-ar fi strâns aproape 30.000 de persoane, însă poliţia n-a făcut nici o estimare.

Pe parcursul defilării, unii au început să spargă vitrinele unei bănci şi ale unei agenţii imobiliare, şi au scris ''Expo-mafia'' pe pereţii unui restaurant McDonald, unul dintre partenerii Expoziţiei, care şi-a deschis porţile în cursul dimineţii la Milano.

content-imagecontent-imagecontent-image

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri