Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lupte grele la Nikolaiev: trei civili au fost uciși de bombardamentele rusești

război, mariupol, ucraina, rusia, armată, soldați

Trei persoane au murit după ce militarii rușii au deschis focul asupra unor zone rezidențiale din Nikolaiev, potrivit unui oficial ucrainean citat de CNN, informează Mediafax.

Trei persoane au fost ucise și alte patru au fost rănite după ce militarii ruși au deschis focul asupra zonelor rezidențiale din Nikolaiev sâmbătă, a declarat primarul Oleksandr Sienkevych.

Două dintre victime au murit la fața locului, iar una a decedat pe drumul spre spital.

„Medicii se luptă pentru viețile lor", a spus Sienkevych despre cei răniți.

Vezi și: Vladimir Putin a elogiat rolul Uniunii Sovietice: 'A susținut țările în lupta împotriva colonizării'

Trei clădiri înalte au fost avariate în atacurile asupra orașului din sudul țării.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.