Lupte grele la periferia capitalei Sudanului - Zeci de morți în urma bombardamentelor forțelor paramilitare

Autor: George Traicu

Publicat: 10-12-2024

Actualizat: 10-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: AFP / Profimedia

Bombardamentele forţelor paramilitare au ucis marţi cel puţin 65 de oameni şi au rănit alte câteva sute la Omdurman, o suburbie a capitalei sudaneze Khartoum, potrivit unui comunicat al guvernatorului local, citat de AFP.

Un singur obuz lansat asupra unui autobuz "i-a omorât pe toţi cei aflaţi la bord", adică 22 de oameni, a menţionat Ahmed Othman Hamza, denunţând un "masacru" comis de o "miliţie teroristă".

El s-a referit astfel la paramilitarii din Forţele de sprijin rapid, aflate de circa 20 de luni în conflict cu armata.

Războiul dintre paramilitari şi armata sudaneză devine tot mai sângeros, în contextul în care eforturile de încetare a focului au stagnat, iar atenţia lumii este dominată de crizele din alte regiuni ale globului, notează şi agenţia Reuters, care menţionează, citând militanţi pentru drepturile omului, că peste 120 de oameni, în majoritate civili, au fost ucişi luni şi marţi în Sudan de bombardamentele între părţi.

Potrivit ONU, peste 30 de milioane de oameni din Sudan au nevoie de asistenţă şi circa 12 milioane şi-au abandonat locuinţele.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri