Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lupte mortale la Bagdad între poliție și protestatari: 2 protestari ucişi şi 38 de răniţi

bagdad

Două persoane au fost ucise şi 38 rănite în cursul dimineţii de joi după ce forţele de securitate au folosit cartuşe cu gaze lacrimogene împotriva protestarilor în apropierea a două poduri importante din Bagdad, transmite Reuters, citând surse de securitate şi medicale, potrivit Agerpres.

Potrivit acestora, cei doi au decedat după ce au fost loviţi la cap de cartuşe cu gaze lacrimogene.

Un protestatar a fost ucis în apropierea podului Sinak, iar un altul lângă podul Ahrar, a indicat poliţia.

Conform unor surse spitaliceşti, unii protestatari au răni provocate de muniţie reală, iar alţii au fost loviţi de gloanţe de cauciuc sau cartuşe cu gaze lacrimogene.

Mai mult de 300 de persoane au fost ucise de la declanşarea protestelor de masă la Bagdad şi în sudul Irakului, cele mai ample de la înlăturarea lui Saddam Hussein în 2003 şi care au zguduit calmul relativ instaurat după înfrângerea organizaţiei Stat Islamic în 2017.

Masiva mişcare contestatară, începută pe 1 octombrie, cere locuri de muncă, servicii de bază şi plecarea întregii clase politice, pe care o acuză că s-a îmbogăţit pe seama statului şi serveşte unor puteri străine, în special Iranului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.