Macovei respinge o alianță cu PNL

Autor: Politic Scan

Publicat: 02-03-2016

Actualizat: 02-03-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Monica Macovei, președintele M10, exclude o alianță cu PNL pentru Primăria Capitalei, în timp ce Nicușor Dan a declarat că nu exclude un dialog cu liberalii, deși nu va susține candidatura lui Ludovic Orban. Reacțiile celor doi vin după ce copreședintele PNL Alina Gorghiu a anunțat că nu exclude posibile alianțe locale cu M10 sau USB.

”Noi excludem o alianţă cu PNL pentru Primăria Capitalei", a precizat europarlamentarul Monica Macovei pentru Mediafax.

Nicușor Dan pune condiții pentru o posibilă alianță cu liberalii.

"Noi ne luptăm de 10 ani pentru un alt mod de a face politică, diferit de cel pe care l-a făcut toată lumea, inclusiv, PNL până acum. Credem că este puţin probabil ca PNL să vrea cu adevărat o schimbare de politică în administraţia din Bucureşti, dar, da, vom sta de vorbă, dar vrem să vedem şi programul şi oamenii, dar îmi este greu să cred că…", a declarat, la solicitarea Mediafax, preşedintele Uniunea Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan.

Citește și PNL acuză: PSD duce o campanie mizerabilă

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri