DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Macron a inaugurat astăzi 'monstrul de oțel': Noul submarin francez este deja spaima mărilor

Preşedintele francez Emmanuel Macron a lansat oficial vineri, la Cherbourg, în nord-vestul Franţei, submarinul Suffren, primul dintr-o serie de şase noi submarine nucleare de atac polivalente şi mai greu detectabile faţă de ultima generaţie, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

În faţa monstrului de oţel lung de 99 de metri, care avea pe el steagul Franţei şi părţile secrete acoperite, liderul de la Elysee a acţionat o manetă, încadrat de doi salariaţi ai constructorului Naval Group şi de doi membri ai echipajului submersibilului. Macron a pornit astfel în faţa celor circa 700 de invitaţi o micro-aplicaţie video ce simulează prezenţa submarinului în mediul său natural, oceanul.

''Dumneavoastră construiţi aici nu doar submarine, ci independenţa Franţei, suveranitatea noastră (...), inclusiv statutul nostru de mare putere a lumii'', a spus în discursul său preşedintele francez, care anterior a vizitat interiorul acestui submarin, ce este al 17-lea submarin nuclear construit de Franţa. El a vizitat în special centrul de operaţiuni, unde numeroasele ecrane ilustrează nivelul de digitalizare al acestui nou submersibil, care are o cameră video în locul tradiţionalului periscop.

Costul programului - inclusiv cel cu proiectarea - submarinelor din clasa Barracuda se ridică la circa 9,1 miliarde de euro, aproximativ un miliard de euro pentru construcţia fiecărui submarin din acest program, care însă a înregistrat o întârziere de trei ani, dar directorul general al Naval Group, Herve Guillon, susţine că acest preţ este ''cu 30-40% mai mic decât cel al partenerilor noştri europeni''.

Citește și: SONDAJ CURS - Clasamentul prezidențiabililor: surprize în topul încrederii

Submarinul Suffren va fi lansat la apă la sfârşitul acestei luni, iar livrarea efectivă către armata franceză este prevăzută până vara viitoare. Submarinele Barracuda vor înlocui cele şase submarine din clasa Rubis, achiziţionate de la începutul anilor '80.

În comparaţie cu submarinele din clasa Rubis, submarinul Suffren este de zece ori mai silenţios, poate rămâne în misiune pe mare 70 de zile, faţă de 45 în cazul Rubis, şi este mai redutabil, fiind echipat cu rachete navale de croazieră, rachete anti-navă Exocet şi torpile grele, afirmă responsabili militari francezi. Echipajul său de 65 de persoane va putea fi format şi din femei, precedenta generaţie de submarine nefiind dotată cu spaţii personale separate.

Acest submarin este destinat în special misiunilor de protecţie a ambarcaţiunilor esenţiale, precum port-avioanele şi submarinele lansatoare de rachete nucleare, de urmărire a submarinelor inamice şi de culegere de informaţii.

Printre invitaţii la ceremonia de lansare s-a numărat şi ministrul australian al apărării, Linda Reynolds, a cărei ţară a achiziţionat 12 submarine din clasa Barracuda într-o versiune cu propulsie diesel-electrică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.