Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Olaf Scholz au cerut duminică să se facă lumină în legătură cu crimele comise de armata rusă în oraşul ucrainean Bucea, în apropiere de Kiev, şi ca vinovaţii să fie traşi la răspundere, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Macron a denunţat imaginile "insuportabile" venite de la Bucea, oraş unde au fost descoperite numeroase cadavre după retragerea trupelor ruse, şi a afirmat că "autorităţile ruse vor trebui să dea socoteală pentru aceste crime".
"Imaginile care ne parvin de la Bucea, oraş eliberat în apropiere de Kiev, sunt insuportabile", a scris şeful statului francez pe Twitter, denunţând uciderea "cu laşitate" a sute de civili pe stradă.
La rândul său, într-o declaraţie scurtă transmisă de serviciul său de presă, Scholz a cerut să se facă lumină în legătură cu "crimele comise de armata rusă" la Bucea.
"Autorii acestor crime şi cei care le-au comandat trebuie traşi la răspundere", a adăugat el, cerând în special ca organizaţiile internaţionale să aibă acces în regiune "pentru a documenta aceste atrocităţi".
Cadavrele a 57 de persoane au fost descoperite într-o groapă comună la Bucea, unde numeroase trupuri neînsufleţite fuseseră deja găsite sâmbătă pe străzi, a declarat duminică şeful echipelor locale de intervenţie, arătând locul unei echipe de jurnalişti ai AFP.
Scholz a denunţat "imaginile teribile şi oribile" de la Bucea: "Străzi pline de cadavre. Trupuri neînsufleţite îngropate sumar. Printre victime se numără femei, copii şi persoane în vârstă".
Şi miniştrii de externe ai celor două ţări au condamnat anterior cu fermitate actele comise de armata rusă asupra civililor în mai multe oraşe din Ucraina, inclusiv la Bucea, spunând că, dacă vor fi confirmate, ele reprezintă "crime de război", iar cei vinovaţi vor trebui traşi la răspundere.
Macron şi Scholz afirmă că autorităţile ruse trebuie să dea socoteală pentru crimele comise la Bucea
Explorează subiectul
Articole Similare

51
Președintele Poloniei reafirmă că este pregătit pentru discuții cu Vladimir Putin
51

34
Peter Szijjarto declară că Ungaria apreciază foarte mult eforturile de menținere a păcii ale Chinei menite să pună capăt războiului din Ucraina
34

947
Marco Rubio cere reevaluarea noilor realități înaintea Conferinţei de Securitate de la Munchen: ”Trăim într-o nouă eră geopolitică”
947

46
Rusia va trimite un lot de petrol în Cuba ca ajutor umanitar
46

23
Principalul avocat al Goldman Sachs demisionează pe fondul consecinţelor legate de cazul Epstein
23

1.597
Țara cu peste un milion de români pregătește alocația universală: 200 de euro pe lună pentru fiecare copil
1.597

1.531
VIDEO 'El presidente Trumpo' - Donald Trump devine Fidel Castro într-o parodie AI virală: 'O să avem fiesta în fiecare zi, cu mojito și mamacitas'
1.531

44
Războiul din Ucraina - Un mort și șase răniți la Odesa/ Mai multe incendii în Volgograd
44

24
Partidul Naționalist din Bangladesh revendică victoria în alegeri
24

49
Iranul eliberează două personalități reformiste de rang înalt arestate după proteste
49

1.150
VIDEO CIA a lansat o campanie de recrutare în rândul ofițerilor chinezi: oportunitatea de a lucra împreună pentru un viitor mai luminos
1.150

110
UE pregătește suspendarea pactului comercial cu SUA dacă Trump amenință din nou cu introducerea de noi taxe
110

3.833
Scenariul care pune serios pe gânduri: 450 de experți descriu schimbările radicale pe care lumea le va trăi în maxim 10 ani
3.833

















Comentează