Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

MAE a lansat pe site-ul propriu o rubrică specială despre organizarea procesului de vot în străinătate, la alegerile prezidenţiale

MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a lansat pe pagina oficială de internet o rubrică specială destinată informării alegătorilor români din străinătate asupra modalităţilor de exercitare a dreptului de vot la alegerile pentru preşedintele României din 10 noiembrie 2019, anunță news.ro.

Citește și: Anunț făcut de Ministerul Educației! Încep inspecțiile .

Potrivit MAE, în cadrul acestei secţiuni au fost publicate deja informaţii utile cu privire la opţiunile pe care le au alegătorii din afara ţării pentru a vota la alegerile prezidenţiale. Astfel, pe lângă votul tradiţional (exprimat la orice secţie de votare), la alegerile pentru preşedintele României din 10 noiembrie 2019, cetăţenii români aflaţi în străinătate au posibilitatea să voteze prin corespondenţă şi să solicite înfiinţarea de secţii de votare în străinătate.

Ministerul Afacerilor Externe subliniază că atât alegătorii români care doresc să voteze la alegerile prezidenţiale din acest an prin corespondenţă, cât şi cei care doresc să voteze la o secţie de votare din străinătate organizată ca urmare a solicitărilor din Registrul electoral, trebuie să se înregistreze on-line pe portalul www.votstrainatate.ro, creat şi administrat de Autoritatea Electorală Permanentă.

Citește și: Noi dezvăluiri făcute de unchiul Alexandrei! ‘A fost amantul unei judecătoare’

Portalul cuprinde două secţiuni: Alegător în străinătate la o secţie de votare şi Alegător în străinătate prin corespondenţă. Formularele de înregistrare vor fi active până în data de 11 septembrie 2019.

Alegătorul român care optează să voteze în străinătate la o secţie de votare va completa un formular on-line, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea şi statul în care optează să voteze şi va anexa copia scanată sau fotografia actului de identitate.

”Menţionăm că o secţie de votare poate fi înfiinţată la cererea a minimum 100 de cetăţeni din aceeaşi localitate sau dintr-un grup de localităţi, cu condiţia ca statul respectiv să îşi dea acordul pentru organizarea secţiei respective”, a transmis MAE.

Sursa citată a precizat că alegătorul care doreşte să se înscrie pentru votul prin corespondenţă trebuie să completeze un formular on-line, în care să menţioneze numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de domiciliu sau reşedinţă, adresa de e-mail, precum şi opţiunea de transmitere în ţară sau la reprezentanţa diplomatică a votului exprimat prin corespondenţă.

Citește și: Adrian Năstase aruncă-n aer cazul crimelor din Caracal! Adevărul din spatele cortinei

La acest formular, alegătorul trebuie să anexeze copia scanată sau fotografia actului de identitate şi a documentului care dovedeşte dreptul de şedere în statul respectiv, eliberat de autorităţile străine.

După finalizarea procedurii de preînregistrare pe portal, alegătorul va primi un e-mail de control, pe care trebuie să-l confirme, în caz contrar validarea înregistrării neputându-se realiza.

Validarea înregistrării alegătorului din străinătate se face de către AEP, în termen de 5 zile de la confirmarea, de către acesta, a email-ului de control.

Secţiile de votare organizate în afara ţării vor fi deschise timp de trei zile: vineri (în intervalul 12:00-21:00), sâmbătă (între orele 7:00 şi 21:00) şi duminică (de la 7:00 la 21:00).

Citește și: Ultimatumul dat de Alexandru Cumpănașu: ‘Până mâine’

Cetăţenii români cu drept de vot din străinătate pot să voteze la orice secţie care va fi organizată în afara ţării pe baza unui act de identitate românesc valabil în ziua votării: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar, titlul de călătorie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.