DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

MAE anunţă constituirea unui grup operativ la Ambasada României la Roma, după apariţia mai multor cazuri de coronavirus în Lombardia şi Veneto

MAE

Ministrul Afacerilor Externe anunţă constituirea unui grup operativ la Ambasada României la Roma, după apariţia mai multor cazuri de coronavirus în Lombardia şi Veneto, unde sunt mulţi cetăţeni români. În zonă, autorităţile au decis închiderea localurilor publice, anularea activităţilor sportive sau recreative, suspendarea cursurilor şcolare şi emiterea de alerte pentru urgenţă sanitară care sfătuiesc cetăţenii să rămână în case. Deocamdată, nu s-au primit cereri de asistenţă din partea cetăţenilor români, potrivit news.ro.

”În contextul apariţiei unor noi cazuri confirmate de infecţie cu virusul Covid-19 (coronavirus) în Republica Italiană, Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile italiene au luat o serie de măsuri de natură a preveni răspândirea virusului în regiunile care concentrează marea majoritate a cazurilor (Lombardia şi Veneto). Măsurile includ închiderea localurilor publice, anularea activităţilor sportive sau recreative, suspendarea cursurilor şcolare şi emiterea de alerte pentru urgenţă sanitară care sfătuiesc cetăţenii să rămână în case”, a transmis, sâmbătă, MAE.

Potrivit sursei citate, având în vedere comunitatea numeroasă de cetăţeni români din regiunile afectate, la nivelul Ambasadei României la Roma a fost constituit un grup operativ care se află în legătură constantă cu Protecţia Civilă Italiană şi alte autorităţi italiene cu atribuţii în gestionarea situaţiei.

”Până la acest moment, misiunea diplomatică şi oficiile consulare române de pe teritoriul Italiei nu au primit notificări din partea autorităţilor italiene cu privire la existenţa vreunui cetăţean român printre persoanele infectate şi nu au primit solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest subiect din partea cetăţenilor români”, a mai transmis MAE.

Citește și: Călin Popescu Tăriceanu, despre referendumul privind taxa Oxigen:Nu există o soluție perfectă

MAE recomandă cetăţenilor români să respecte cu stricteţe recomandările autorităţilor italiene pe acest subiect.

MAE reiterează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523369, +390683523371, +390683523374, +390683523352; +390683523344, Consulatului General al României la Milano: +39 0240098207, +39 0240074018 şi Consulatului General al României la Trieste: +39 040 411 652, +39 040 452 8136, +39 040 416 350, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al Ambasadei României la Roma: +393451473935, respectiv al oficiilor consulare la Milano: +39 366108 1444 şi Trieste: +39 340 8821688.

Italia a înregistrat, sâmbătă, al doilea deces cauzat de coronavirus, anunţă agenţia ANSA, citând surse medicale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.