Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

MAE - atenţionare de călătorie: Croaţia - incendii majore de vegetaţie în zona coastei Mării Adriatice

ITV
incendiu de vegetatie

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Croația că această ţară se confruntă cu incendii majore de vegetație în zona coastei Mării Adriatice, în apropierea localităților Split, Solin, Kastela, Srinjine, Sitno Gornje, Sitno Donje și Zrnovnica, dar și cu incendii izolate în localități din județele Split - Dalmația, Zadar și Sibenik-Knin.

Din cauza incendiilor, au fost rănite zeci de persoane, majoritatea fiind pompieri sau localnici care au sprijinit voluntar la stingerea incendiilor, iar mulți turiști cazați în zona de coastă, dintre localitățile Omis și Split, au fost nevoiți să părăsească unitățile de cazare. În prezent, circulația rutieră este deschisă pe autostrada A1 Zagreb – Ploce - Dubrovnik și pe drumul național D8 (Magistrala Adriatică), care fac legătura Nord-Sud, singurele segmente de drum închise fiind drumurile județene Žrnovnica - Srinjine (ŽC6142) și Ceranje - Vrana (ŽC6064).

Întrucât incendiile sunt active și situația poate suporta modificări de la o oră la alta, se recomandă cetăţenilor români ca înainte de a porni spre Croaţia să consulte, pentru informații actualizate permanent, paginile de Internet ale Automobil Clubului Croat – http://www.hak.hr/en şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă http://www.ccaa.hr./english/naslovnica_1/.

Reamintim cetățenilor români că, în situații de urgență pe teritoriul Republicii Croația, pot apela numărul european unic de urgență 112.

Cetățenii români, afectaţi de situaţie, pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +0038514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Zagreb: +0038598414341.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://zagreb.mae.ro, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.