Între trei şi cinci persoane au murit şi cel puţin 100 au fost rănite, dintre care zece grav, după ce un tren regional a deraiat joi dimineaţa în apropiere de Milano. Printre răniți se află și un român, anunță Ministerul Afacerilor Externe.
”Consulatul General al României la Milano urmărește îndeaproape evenimentele legate de incidentul feroviar din dimineața zilei de 25 ianuarie 2018.
Citește și: Mare atenție! Cum fentează dezvoltatorii imobiliari legea prin programul Prima Casă
Potrivit informaţiilor obţinute de echipa consulară mobilă prezentă la fața locului, printre răniți s-a aflat un cetățean român care a fost transportat la spital cu răni ușoare, ulterior fiind externat.
Consulatul General al României la Milano este în contact permanent cu autoritățile locale fiind pregătit să acorde asistență consulară, în funcție de solicitări.”, precizează MAE într-un comunicat remis redacției STIRIPESURSE.RO.
Citește și: S-a aflat! Care este prețul real pe care Hagi l-a plătit pentru fiul său, Fiorentinei .
Comentează