DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

MAE face noi precizări, după ieșirea lui Klaus Iohannis: Ce decizie a luat Ramona Mănescu la aproape două zile de la atacul terorist

Guvern
manescu ramona

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că românul rânit în urma atacului terorist de la Kabul este în afara oricărui pericol, potrivit unui comunicat de presă. Instituția a precizat că a fost activată Celula de criză în cadrul MAE, la aproape 48 de ore de la atacul terorist.

„Ca urmare a atacului terorist care a avut loc la Kabul, din dispoziția Ministrului afacerilor externe a fost activată Celula de criză din cadrul MAE. Colegul nostru rănit în timpul atacului din Afganistan este acum în afara oricărui pericol. Starea sa de sănătate este stabilă și urmează să fie transferat în Europa, pentru a beneficia de asistență medicală de specialitate.Totodată, în acest moment, sunt în curs de realizare formalitățile necesare pentru repatrierea corpului neînsuflețit al colegului decedat. Suntem alături de familia îndoliată și ne exprimăm regretul profund față de acest deznodământ tragic”, au transmis reprezentanții MAE, într-un comunicat de presă remis, miercuri, redacției STIRIPESURSE.RO.

Citește și: Rareș Bogdan, anunț bombă despre Kovesi:Cerută de urgență la Parchetul UE

Sursa citată mai precizează următoarele: „Conform datelor de la fața locului, mai multe persoane și-au pierdut viața și peste o sută au fost rănite. Atacul terorist a fost revendicat, în mod oficial, de către talibani. Pierderile noastre reprezintă o parte din cele suferite de comunitatea internațională, de partenerii și de aliații României. Clădirea Ambasadei României la Kabul a fost distrusă în proporție de 80%. Atacul terorist a avut loc într-o zonă rezidențială în care lucrau numeroși cetățeni străini și în care își desfășurau activitatea mai multe organizații internaționale, inclusiv misiunea diplomatică a României.

Personalul misiunii diplomatice care se află în Afganistan este determinat să rămână pe plan local și să își continue activitatea. Acest subiect se află încă în discuție la nivelul autorităților române”.

Citește și: Acuzații grave! Trafic de cocaină cu permisiunea SIE

Ministerul de Externe adaugă că România continuă să se implice în combaterea terorismului.

„România continuă să fie implicată, alături de aliații săi, în lupta împotriva terorismului. Implicarea României are la bază atât angajamentele țării noastre, parteneriatele noastre strategice și calitatea de stat membru NATO, cât și convingerea fermă că terorismul este un flagel destructiv, ce amenință întreaga omenire, în fața căruia nu putem rămâne indiferenți. Nu ne vom lăsa descurajați. Mulțumim pe această cale reprezentanților corpului diplomatic străin acreditat la Kabul, care au oferit sprijin și asistență pentru gestionarea acestei tragedii”, completează sursa menționată.

Citește și: Olguța Vasilescu, atac dur la adresa USR: ‘Spune ca are un proiect de eliminare a pensiilor speciale. Minte!’

„Ținând cont de natura sensibilă și complexă a situației, precum și din respect pentru familiile colegilor noștri afectați de această tragedie, MAE recomandă ca informațiile pe această temă să fie tratate în spațiul public cu maximă responsabilitate şi prudenţă”, conchide MAE, în comunicatul de presă.

Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit după atacul terorist care a avut loc, luni seara spre marți, în Kabul.

Citește și: Așteptarea a luat sfârșit! Gabriela Firea a semnat- Investiție de milioane de euro în București

Președintele Klaus Iohannis a decis, miercuri, să-l decoreze post-mortem pe diplomatul românul ucis la reprezentanța României de la Kabul cu ordinul național Steaua României în grad de cavaler cu însemn de război.

Cel puțin 16 persoane au murit, iar alte 119 au fost rănite după ce un vehicul a explodat în capitala afgană Kabul, în apropierea unei clădiri folosite de organizațiile internaționale, au informat serviciile de urgență, relatează Reuters.

Citește și: Rareș Bogdan, anunț bombă despre Kovesi:Cerută de urgență la Parchetul UE .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.