MAE rus: Occidentul încearcă să prezinte Balcanii drept sferă a intereselor sale exclusive

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 03-07-2017

Actualizat: 03-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Partea rusă constată încercări ale Occidentului de a prezenta Balcanii drept sferă a intereselor sale exclusive, a declarat adjunctul ministrului de externe al Rusiei, Aleksei Meşkov, la forumul 'Dubrovnik-2017', textul discursului său fiind postat luni pe site-ul Ministerului rus de Externe, informează agenţia de presă TASS. 'În ceea ce priveşte modul în care jucătorii externi abordează situaţia din regiune, suntem nevoiţi din păcate să constatăm recidive în încercarea de a prezenta Balcanii drept sferă a intereselor exclusive ale Occidentului. Ţările din Europa de Sud-Est sunt puse în faţa unei alegeri artificiale: fie continuarea apropierii în vederea integrării cu UE, fie cooperarea cu Rusia', a declarat Meşkov.

Moscova consideră o astfel de abordare a problemei 'total eronată', a subliniat ministrul-adjunct de externe al Rusiei. 'Inclusiv pentru că o serie de state susţin relaţiile reciproc avantajoase atât cu UE, cât şi Rusia. După cum se ştie, există exemple de cooperare constructivă cu noi într-o serie de ţări membre ale UE', a atras atenţia oficialul rus. 'În acest context, susţinem activizarea ce se remarcă în ultima vreme a contactelor dintre Rusia şi UE. Suntem deschişi discutării cu UE a acelor subiecte pe marginea cărora abordările noastre converg, inclusiv conflictele regionale, problematica migraţiei şi cea contrateroristă', a subliniat Meşkov, anunţă Agerpres.

Forumul Dubrovnik 2017, organizat anual sub egida Ministerului Afacerilor Externe şi Europene al Republicii Croaţia, îşi propune crearea unui spaţiu de reflecţie cu privire la principalele subiecte pe agenda internaţională cu impact direct asupra cooperării în zona Europei de Sud-Est. La conferinţa care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute au luat parte înalţi oficiali ai statelor din regiune şi ai UE, lucrările fiind deschise de către Kolinda Grabar-Kitarovic, preşedintele Republicii Croaţia şi Federica Mogherini, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi Înalt Reprezentant al UE pentru politică externă şi de securitate.

Vinerea trecută, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a îndemnat UE la construirea unor relaţii cu toţi partenerii, ţinând cont de interesele tuturor membrilor săi. "Dorim de la UE ca acea politică pe care o duce la adresa noastră şi în general la adresa oricărui partener să se bazeze pe un echilibru de interese în cadrul UE, nu pe dictatul unei minorităţi la adresa majorităţii", a spus Lavrov. De asemenea, la începutul lunii mai, ambasadorul Rusiei pe lângă Uniunea Europeană, Vladimir Cijov, afirma că 'Rusia oferă o alternativă la integrarea euro-atlantică Macedoniei şi altor state din Balcani'. "Ce poate oferi Rusia? Fireşte, există întotdeauna o alternativă la integrarea euro-atlantică pe care o au în vedere unele ţări, iar altele nu. Dar, bineînţeles, nu voi spune că integrarea euro-atlantică este singura cale pe care pot merge ţările din Balcani sau orice altă ţară", a spus Cijov într-o conferinţă de presă, întrebat în legătură cu poziţia Rusiei faţă de criza politica din Macedonia.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri