Premium
Ziarul Financiar:
Sistemul de sănătate german pierde sume uriaşe de bani prin scheme de fraudă prin facturi despre care procurorii spun că poartă amprenta mafiei ruseşti. Poliţia avertizează că asfel de scheme reprezintă un fenomen de amploare naţională, scrie Deutsche Welle.
Populaţia Germaniei îmbătrâneşte rapid, ceea ce a permis în ultimii ani înflorirea pieţei de servicii de sănătate şi de asistenţă medicală.
Din cauza deficitului de îngrijitori calificaţi nemţi, Germania depinde din ce în ce mai mult de personal din Europa de Est, atât pentru servicii mobile, cât şi staţionare. Pentru că nu sunt monitorizate strict, serviciile mobile s-au dovedit a fi o invitaţie pentru organizaţiile infracţionale.
Potrivit presei germane, sistemul de sănătate pierde cel puţin un miliard de euro pe an din cauza fraudelor prin scheme cu facturi. Ziarul Welt am Sonntag şi postul de radio Bayerischer Rundfunk raportează că astfel de scheme au legături cu furnizori ruseşti de servicii mobile de asistenţă medicală, unii probabil în cârdăşie cu mafia rusească. Iar aceşti furnizori au ca ţintă cazuri dificile şi bănoase, cum ar fi pacienţi care au nevoie de îngrijire intensivă pentru care se facturează mii de euro pe an de persoană.
Sistemul poate fi fraudat, spre exemplu, atunci când îngrijitorul este plătit pentru o muncă de 24 de ore, dar el îşi verifică pacientul de doar câteva ori pe zi. Sunt cazuri în care chiar membrii familiei pacientului participă la fraudă, încăsând o parte din suma plătită de sistemul german de sănătate. De asemenea, îngrijitorii îşi pot falsifica rapoartele de lucru înregistrând servicii pe care nu le-au prestart niciodată.
Acest gen de fraudă este un fenomen naţional, dar se pare că este mai intens în Berlin, Saxonia Inferioară şi Bavaria.
Dominik Schirmer, reprezentant al firmei de asigurări de sănătate AOK, spune că sistemul este fraudat de ani de zile şi că asigurătorilor trebuie să li se dea mai multă libertate pentru a verifica serviciile mobile de îngrijire. În prezent, companiile de asigurări de sănătate pot efectua controale anunţate o dată la şase luni.
RFI:
România a urcat trei locuri până pe 49 în clasamentul mondial al libertăţii presei, realizat de organizaţia Reporteri Fără Frontiere. Asta nu înseamnă însă că situaţia s-a îmbunătăţit în mod real anul trecut faţă de 2014, spune coordonatorul de programe de la ActiveWatch, Răzvan Martin.
Cel mai bine stau Finlanda, Olanda şi Norvegia, în timp ce SUA se află pe locul 41, iar Franţa pe 45. Clasamentul este încheiat de Coreea de Nord şi Eritreea. România se află în această ierarhie de 180 de ţări după Mauritania.
"Clasamentul e conjunctural, trebuie să ne uităm şi la ce s-a întâmplat cu celelalte ţări. Mai important este să ne uităm la punctaj, care s-a îmbunătăţit, dar foarte puţin. Probabil că anul 2014 fiind un an electoral a înregistrat mai multe incidente care au afectat libertatea presei. Anul trecut lucrurile s-au mai liniştit un pic şi probabil că asta explică îmbunătăţirea aproape nesemnificativă a punctajului României", explică Răzvan Martin.
contributors.ro:
Degringolada politică a Europei cunoaşte, din Franţa, Marea Britanie, Germania, Polonia sau Ungaria până aici în jurul nostru, reflecţii dintre cele mai bizare. Lucruri care păreau până mai ieri clare astăzi se văd în ceaţă, valorile şi adevărurile se relativizează dincolo de orice limite, principii peste care nu se putea trece acum câţiva ani sunt puse în prezent la îndoială, „reevaluările” sunt la ordinea zilei, volatilitatea în creştere a ordinii politice şi morale liberale a lumii occidentale postbelice naşte mai nou experimente şi tentaţii electorale ameninţătoare, oameni dezavuaţi nu demult pentru opţiunile lor politice sunt mai nou promovaţi (uneori chiar de aceleaşi partide care îi criticau) pentru cele mai înalte demnităţi publice, ceea ce părea ieri rău pare azi bun şi ceea ce părea bun a devenit rău.
Pierderea busolei morale şi intelectuale a partidelor fost întotdeauna semnul premonitor al marilor crize de pe continent. Orice privire în istorie, cât de simplă, ne arată că eşecul partidelor de esenţă liberal-democratică (indiferent de denumirea şi nuanţa lor ca facţiune parlamentară, de la o ţară la alta), cedarea marilor piloni politici ai societăţii în faţa tentaţiilor populiste şi a crizelor de moment (fie ele crize structurale, de idei, de soluţii, uneori crize de oameni potriviţi), oportunismul şi compromisurile, abandonarea principiilor şi valorilor care au fundamentat sistemul clasic de organizare politică şi socială a Occidentului în secolul XX, au condus în final la dezastre naţionale şi europene. Toate aparentele soluţii salvatoare născocite de complexele (de superioritate sau de inferioritate, de la caz la caz) ale popoarelor Europei, născute din „spuma mării” pe câte un val trecător de charismă şi/sau frustrare populară, au răvăşit ţări şi regiuni, au comis abuzuri, au distrus instituţii, tradiţii şi sisteme verificate în timp, au creat şi au vândut iluzii...
Europa traversează din nou un astfel de moment crucial, de derută şi descumpănire politică, intelectuală şi morală. Nu mai ştim dacă trebuie să fim „europeni” sau „naţionali”, să fim solidari cu cei din jur sau să ne gândim doar la siguranţa noastră, să fim toleranţi sau intoleranţi, deschişi sau protecţionişti, să avem un stat laic sau să absorbim religia în normele şi viaţa publică, să apărăm libertăţile Spaţiului Schengen sau să ridicăm garduri de sârmă ghimpată, să ne integrăm sau să ne dezintegrăm. Dilemele Europei se ţin lanţ. În ochii unora, ordinea politică şi morală de inspiraţie liberală, integratoare, trebuie înlocuită urgent cu soluţii intransigente, de forţă, de impunere, de control, de autoritate crescută, de excludere a alogenilor, de apărare a identităţii naţionale. Argumentele şi contra-argumentele vin din toate direcţiile. Confuzia şi anxietăţile europenilor se adâncesc. Viktor Orbán de exemplu are, de câteva legislaturi, un succes electoral masiv în Ungaria, după ce a trecut de la liberalism la „democraţia iliberală”. Polonia a schimbat anul trecut un regim liberal cu unul conservator şi eurofob. De ceva vreme, până şi vechiul liberal Crin Antonescu are replici binevoitoare şi parcă discret apreciative faţă de Viktor Orbán, virajul doctrinar culminând cu susţinerea candidaturii lui Marian Munteanu la Primăria Generală a Capitalei, candidatură care vine incontestabil din aceeaşi zonă tulbure, a denunţării principiilor şi valorilor fundamentale ale liberalismului, pe care tot mai mulţi îl consideră o cauză pierdută. Acelaşi Crin Antonescu îl aducea, cu ani în urmă, pe Gigi Becali pe listele de parlamentari ai PNL, anunţând incredibila inconsistenţă şi derivă de mai târziu a fostei speranţe a liberalismului românesc.
