Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Maghiarii s-au plâns lui Hans Klemm de cum sunt tratați în România: 'Situaţia comunităţii s-a agravat în ultimii 10 ani'

facebook.com
Hans Klemm secuiesc

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat pentru AGERPRES că l-a informat pe ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, cu care a avut luni o întrevedere, că "situaţia comunităţii maghiare s-a agravat în ultimii 10 ani", arătând că anumite drepturi ale maghiarilor au fost anulate în instanţă sau că există probleme în utilizarea simbolurilor sau a inscripţiilor bilingve. 

"L-am informat pe Domnia Sa (nr: ambasadorul SUA, Hans Klemm) despre evoluţiile temelor discutate cu ocazia vizitei sale din 2016, şi anume că, în fond, situaţia comunităţii maghiare s-a agravat în ultimii 10 ani. Şi acest lucru se întâmplă nu la nivelul politicului, deşi se poate constata o radicalizare a unor partide politice româneşti, ci acest front a fost strămutat în mod obscur în sălile de justiţie. În ultimii ani a crescut numărul proceselor în care drepturile acordate minorităţilor sunt anulate de tribunale, acestea devenind practic un nou for de legiferare", a declarat Borboly Csaba. 

Acesta a afirmat că, deşi utilizarea simbolurilor minorităţilor naţionale este garantată de lege, aleşii locali din comunităţile locale maghiare sunt obligaţi prin hotărâri judecătoreşti să îndepărteze simbolurile secuieşti şi inscripţiile în limba maghiară. 

"De asemenea, am prezentat problemele noastre, ale comunităţii maghiare, privind utilizarea simbolurilor, inscripţiilor bilingve şi circul juridic pornit de Dan Tănasă împotriva comunităţii noastre, probleme apărute în retrocedarea bunurilor confiscate de regimul comunist, mai cu seamă despre procesul de renaţionalizare care a început în ultimii ani, discriminările la care sunt supuşi elevii din liceele cu predare în limba maghiară şi am prezentat motivele pentru care această ţară are nevoie de o descentralizare locală şi introducerea reală a autonomiei locale şi teritoriale', a mai spus Borboly Csaba.

Citește și: ALERTĂ la Centrala Nucleară de la Cernavodă! Unitatea 1 s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat luni, la Miercurea Ciuc, referindu-se la evoluţia relaţiilor dintre majoritatea românească şi minoritatea maghiară, că acesta este un subiect urmărit "cu mare atenţie" şi şi-a exprimat speranţa că toate minorităţile "sunt pe deplin respectate în România". 

Întrebat de jurnalişti, la finalul unei întâlniri pe care a avut-o cu prefectul Harghitei, Jean-Adrian Andrei, cum comentează evoluţia relaţiilor dintre români şi maghiari, Klemm a replicat că acesta este un subiect urmărit "cu mare atenţie". 

"Este ceva ce urmărim cu mare atenţie (n.r. - evoluţia relaţiilor dintre români şi maghiari) şi încerc să fiu optimist şi cu speranţa că nu numai minoritatea maghiară, dar şi celelalte minorităţi sunt pe deplin respectate în România", a declarat Hans Klemm. 

Diplomatul american a avut luni întâlniri cu preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, cu prefectul judeţului, Jean-Adrian Andrei, şi cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, prezenţa presei nefiind permisă la aceste discuţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.