Magistraţii Tribunalului Dolj au demarat în aceste zile un protest prin purtarea unor banderole albe la robe în semn de nemulţumire pentru felul în care puterea executivă aplică hotărâri judecătoreşti definitive date în interesul legii, solicitând Guvernului să pună în executare hotărârile judecătoreşti şi demisia ministrului Justiţiei.
Magistraţii doljeni susţin că de multă vreme ordonatorii principali de credite aplică prevederile legale în mod diferenţiat şi discriminatoriu, nu se pun în executare hotărâri judecătoreşti cu caracter executoriu şi se emit ordonanţe de urgenţă de către Executiv cu încălcarea competenţei de legiferare a acestuia.
Nereguli descoperite la CNADNR. Cifre incredibile prezentate de Ministerul Transporturilor
Judecătorii Tribunalului Dolj mai solicită sesizarea Avocatului Poporului pentru a iniţia controlul de constituţionalitate a OUG 43/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, ca preşedintele CSM să ceară CCR să constate existenţa unui conflict între puterile statului, adoptarea Memorandumului trimis de ANR şi UNJR, precum şi demisia ministrului Justiţiei.
Realitatea Tv schimbă vedetele. Denise Rifai, promovată spre Prime-Time
"Având în vedere modalitatea în care puterea executivă înţelege să nu aplice prevederile legale, faptul că nu se aplică deloc hotărâri date în dezlegarea unor probleme de drept de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi obligatorii ? Decizia 32/2015 , că hotărârile date de ÎCCJ în recursuri în interesul legii se aplică greşit şi cu nerespectarea prevederilor legale care le reglementează efectele, că de multă vreme prevederile legale se aplică diferenţiat şi discriminatoriu de ordonatorii principali de credite, că nu se pun în executare hotărâri judecătoreşti cu caracter executoriu şi că se emit ordonanţe de urgenţă de către Executiv cu încălcarea competenţei de legiferare a acestuia, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Dolj a decis iniţierea unui protest", afirmă magistraţii Tribunalului Dolj într-un comunicat de presă, potrivit agerpres.ro.
Magistraţii doljeni au protestat în perioada 7-9 septembrie prin purtarea unor banderole albe la robe în şedinţele de judecată, iar începând cu data de 12 septembrie vor protesta prin nesoluţionarea cauzelor de drept comun şi vor lua în pronunţare doar cauzele având ca obiect cauze cu termen foarte urgent în materie penală şi în materie civilă, în celelalte tipuri de cauze urmând a se acorda termene.
Protestul magistraţilor va dura până la adoptarea unei hotărâri a Adunării generale a judecătorilor Tribunalului Dolj în acest sens.
Comentează