Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Magnații petrolului răspund în zeflemea ecologiștilor: 'Nu suntem în industria îngheţatei'

national.ro
poluare combustibili fosili

Directorii generali ai unora dintre cele mai mari companii energetice din lume au încercat luni să se apere de critici, spunând că nu este posibil să mulţumească pe toată lumea, pe fondul tranziţiei energetice planificate, transmite CNBC, conform news.ro.

Și chiar au spus direct că nu le vor face pe plac activiștilor de mediu. Asta în contextul în care secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat giganţii combustibililor fosili pentru că încearcă să extindă producţia, în ciuda faptului că ştie ”pe deplin” că modelul lor de afaceri este incompatibil cu supravieţuirea umană.

Industria Big Oil a fost acuzată că şi-a anulat angajamentele privind schimbările climatice, după profiturile record obținute, profituri care au fost descrise de militanții pentru drepturile omului ca fiind  ”în mod evident nejustificabile” şi ”un dezastru neatenuat”.

Filosofia corporatistă

„Îmi amintesc de o veche zicală: ”Dacă vrei să-i faci pe toţi fericiţi, vinde îngheţată. Nu suntem în afacerea îngheţatei şi, mi-amintesc, există oameni care au intoleranţă la lactoză”, a spus preşedintele companiei energetice de stat din Malaezia, Tengku Muhammad Taufik, la o conferinţă de petrol şi gaze din Abu Dhabi, acolo unde directori care reprezintă marile companii din domeniul energiei din SUA, Europa şi Asia au încercat să dea un ton pozitiv asupra situaţiei actuale a industriei combustibililor fosili.

”Indicaţia aici este că trebuie să luăm nişte decizii dificile şi trebuie să fim limitaţi de fapte, raţionalitate, paşi practici, dar vom ajunge acolo”, a adăugat el.

Evenimentul are loc la scurt timp după ce protestatarii împotriva schimbărilor climatice au ieşit în stradă în sute de oraşe de pe tot globul pentru a cere liderilor mondiali să elimine treptat arderea combustibililor fosili, principalul motor al crizei climatice.

Lumea s-a încălzit cu aproximativ 1,1 grade Celsius după peste un secol de ardere a combustibililor fosili, precum şi de utilizarea inegală şi nesustenabilă a energiei şi a terenurilor. Această creştere a temperaturii este cea care alimentează o serie de evenimente meteorologice extreme în întreaga lume.

Cea mai mare provocare

Vicki Hollub, CEO al producătorului american de petrol şi gaze Occidental Petroleum, a spus că acestea au fost ”vreme cu adevărat incitante” pentru industria petrolului şi a gazelor şi a sugerat că o provocare majoră pentru companiile de combustibili fosili este să lucreze pentru a recâştiga încrederea societăţii.

”Nu văd unde suntem astăzi ca ceva care va pune capăt industriei noastre, deşi există unii acolo care vor să dispară. Aşa cum am făcut şi în trecut, vom găsi modalităţi de a inova din această situaţie în care ne aflăm”, a spus Hollub în cadrul aceleiaşi discuţii.

”În atenuarea schimbărilor climatice, există şi oportunitatea de a continua să producem petrol pentru securitatea noastră energetică. Deci, încercăm să lucrăm cu această strategie şi cred că va funcţiona bine. Cea mai mare provocare, care este mai greu de abordat decât chiar şi inovaţia din jurul tehnologiei, este doar ca oamenii să aibă din nou încredere în industria noastră şi să înţeleagă ce spun cu adevărat datele”, a adăugat ea.

”Este cel mai rău rău şi este cel mai bun moment”

Patrick Pouyanne, CEO al gigantului petrolier francez TotalEnergies, a spus că industria petrolului şi gazelor deţine toate instrumentele necesare pentru a fi ”un participant major” la tranziţia energetică.

”După trei-patru ani, am înţeles că poate am fost naiv, nu le vom face pe plac activiştilor. Nu vom face niciodată suficient pentru a-i mulţumi pe cei care sunt împotriva petrolului şi gazelor, dar misiunea mea nu este să le mulţumesc. Misiunea noastră este să oferim societăţii energia de care avem nevoie astăzi şi mâine şi pentru asta mă simt confortabil”, a spus Pouyanne.

Reflectând la poziţia sa de CEO al gigantului petrolier britanic Shell, de la începutul anului, Wael Sawan a spus: ”A fost grozav şi cred că a fost un roller coaster. Este cel mai rău moment şi este cel mai bun moment.”

”Cel mai rău moment cred că, odată cu recunoaşterea, pare a fi un moment în care continuăm să polarizăm dezbaterea din ce în ce mai mult decât să convergem, având în vedere că încercăm să rezolvăm probabil cea mai mare problemă a lumii în acest moment. Dar este şi cel mai bun moment pentru că cred că, în ciuda tuturor retoricii negative, dacă te uiţi la ceea ce a făcut lumea în ultimii doi sau trei ani şi la creşterea semnificativă, atât a energiei cu emisii scăzute de carbon, cât şi a energiei convenţionale, a fost bun. Nu suntem deloc aproape de locul unde trebuie să fim, dar, în acelaşi timp, nu ar trebui să ne pierdem speranţa”, a spus Sawan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.