MAI, anunț de ULTIMĂ ORĂ: ce se ÎNTÂMPLĂ cu pensiile de serviciu ale personalului din minister

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 16-12-2020

Actualizat: 16-12-2020

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizează miercuri că nu a existat, nu există şi nu se are în vedere intenţia de a promova, susţine ori elabora o iniţiativă legislativă în vederea modificării prevederilor legale privind sistemul pensiilor militare ori a condiţiilor legate de vârstă pentru accesarea acestui drept, conform Agerpres.

Citește și: Ion Cristoiu ÎL TOACĂ pe Klaus Iohannis: A ținut MORȚIȘ să facă alegeri, convins că poporul îl iubește

Precizările vin în contextul informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la modificarea condiţiilor de pensionare pentru angajaţii MAI, având în vedere acoperirea deficitului de personal.

"La nivelul Ministerului Afacerilor Interne nu a existat, nu există şi nu se are în vedere intenţia de a promova, susţine ori elabora o iniţiativă legislativă în vederea modificării prevederilor legale privind sistemul pensiilor militare ori a condiţiilor legate de vârstă pentru accesarea acestui drept. Aceasta este poziţia oficială a conducerii Ministerului Afacerilor Interne, asumată public şi susţinută inclusiv în cadrul declaraţiei de presă din data de 27 noiembrie", informează MAI.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri