MAI confirmă că noile buletine electronice vor fi schimbate: Va fi păstrată rubrica SEX şi se introduce drapelul

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 06-08-2021

Actualizat: 06-08-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) lucrează la înlocuirea expresiei „gen” de pe noile cărţi de identitate, dar şi la introducerea drapelului naţional. O decizie finală în acest sens nu va fi luată mai devreme de două săptămâni.

Ministerul de Interne vrea să aducă modificări noilor cărţi de identitate electronice, astfel încât noţiunea de „gen” să fie înlocuită, iar pe noile buletine să apară şi steagul României.

„Lucrăm la identificarea celor mai bune opţiuni pentru reconsiderarea expresiei ”gen” şi pentru găsirea unei soluţii tehnice pentru integrarea în blancheta cărţii electronice de identitate a însemnului naţional reprezentat de drapel. Până în acest moment nu a fost adoptată nicio decizie. O eventuală hotărâre se va lua peste 2-3 săptămâni”, a declarat pentru MEDIAFAX chestorul Cătălin-Aurel Giulescu, directorul Evidenţei Populaţiei din cadrul MAI.

Modificările vin după ce AUR şi mai mulţi lideri PNL au criticat noul document de identitate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri