Candidata unică a Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA) şi Partidului Liberal Democrat (PLDM) în alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, Maia Sandu, a acuzat miercuri dimineaţa Procuratura Generală a republicii că încearcă să influenţeze rezultatul alegerilor din 30 octombrie, prin redeschiderea unui dosar ce priveşte procurarea camerelor de supraveghere folosite la examenele de bacalaureat, în perioada când ea era ministru al educaţiei, informează Radio Chişinău, potrivit agerpres.
Citeşte şi: Reşedinţa ambasadorului SUA din Moscova, ATACATĂ - FOTO
Maia Sandu a făcut referire la informaţii în acest sens difuzate de presă, care îl citează pe procurorul municipiului Chişinău, Igor Popa. Ea a precizat, însă, că nu a fost informată oficial cu privire la redeschiderea acestui dosar.
Este vorba despre un dosar penal deschis la sfârşitul lunii mai 2013 pe numele companiei care a importat camerele folosite pentru supravegherea video a examenelor de bacalaureat. Potrivit Maiei Sandu, situaţia s-a clarificat, iar Procuratura a clasat dosarul câteva luni mai târziu. Unele instituţii media au anunţat, însă, că acest dosar a fost redeschis, dar de aceasta dată pe numele unor factori de decizie din cadrul Ministerului Educaţiei.
Citeşte şi: SONDAJ: Aproape 70% dintre americani cred ca Hillary Clinton va castiga scrutinul prezidential
De cealaltă parte, Procuratura Generală a Republicii Moldova a negat aceste informaţii. "Procuratura Generală infirmă faptul deschiderii sau redeschiderii unei cauze penale pe numele Maiei Sandu sau a unor oficiali din cadrul Ministerului Educaţiei. Sunt informatii false şi ne exprimăm dezaprobarea totală faţă de modul în care se încearcă, din nou, manipularea opiniei publice', se arată într-un comunicat al Procuraturii.
Comentează