Maia Sandu, după apariția unor imagini trucate: Atacurile asupra democrației nu se fac doar cu arma, se fac prin minciună și slăbirea încrederii

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 30-12-2023

Actualizat: 30-12-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/ Maia Sandu

„Atacurile asupra democrației nu se fac doar cu arma, se fac prin minciună și slăbirea încrederii în societate”. Declarația aparține președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu.

Șeful statului atrage atenția asupra mai multor încercări de denigrare a imaginii sale, a conducerii democratice a R.Moldova, dar și a instituțiilor.

Imagini video trucate, dezinformare, știri mincinoase care au drept unic scop să inducă panică, să ne dezbine și să facă din Moldova o țintă slabă pentru influență externă, o țară care să nu poată să-și decidă liber soarta”, precizează președintele.

Sandu susține că în discuții cu oamenii din localitățile rurale, aceștia i-ar zice că ultima minciună este că ea „ar interzice culesul măceșului”.

Ar fi o glumă, dacă n-am ști că în spatele acestor minciuni stă un interes meschin, un interes potrivnic tuturor cetățenilor noștri. La așa nivel ridicol au ajuns cei care vor să slăbească Moldova”, a adăugat șeful statului moldovean.

Potrivit ei, minciunile vor continua și vor lua proporții tot mai mari: „Vă îndemn să analizați cu atenție ce citiți, să nu vă lăsați prinși în capcana propagandei, să aveți încredere în Moldova, căci doar așa, împreună, vom reuși să construim viitorul pe care ni-l dorim cu toții”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri