Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Maia Sandu: Nu se poate renunța la raioane. E prevăzut în Constituție

Președinția Republicii Moldova
Maia Sandu

Președintele Maia Sandu spune că în următoarele săptămâni Guvernul ar putea veni cu un concept al reformei administrației publice, pe care să-l supună dezbaterilor în societate.

Șeful statului spune că reforma nu va presupune o renunțare la împărțirea teritorial-administrativă a țării în raioane, ci la o redirecționare a prerogativelor consiliilor raionale către primării, transmite IPN.

Președintele Maia Sandu spune că la toate întâlnirile cu primarii, edilii își manifestă nemulțumirea față de activitatea consiliilor raionale pe care le califică drept ineficiente. Șeful statului spune că o reformă a administrației publice este imperios necesară.

„Clar că există ineficiență la nivelul consiliului raional, există nemulțumire în rândul primăriilor, comunităților, pentru că nu se distribuie echitabil banii. De exemplu, Satul European este un proiect care nu este implementat pe criterii politice.

În lista beneficiarilor sunt primării care au primari de toate culorile politice, pentru că noi credem în competiție. În cazul consiliilor raionale, vedem politica guvernelor precedente când se dau bani după criterii politice și primarii sunt nemulțumiți”, a spus Maia Sandu în cadrul unui interviu pentru NordNews.

Totuși, potrivit președintelui Republicii Moldova, reforma nu va presupune renunțarea la raioane, așa cum s-a vehiculat în spațiul public, ci o redirecționare a competențelor consiliilor raionale către alte entități.

„Guvernul și Parlamentul discută despre cum ar putea să se schimbe lucrurile. Nu e vorba despre a renunța la raion, pentru că nici nu se poate renunța la raion pentru că e în Constituție prevăzută această structură. Dar sunt examinate soluții cum se pot schimba prerogativele consiliului raional și cum pot fi alocate resursele altfel încât să fie mai eficient și mai corect.

Vom vedea dacă în următoarele săptămâni Guvernul va ajunge la o soluție pe care să o poată dezbate public și ulterior s-o implementeze. Asta ar însemna reforma administrativă, anumite atribuții ale consiliilor raionale să fie împărțite cu administrația publică de nivelul întâi și cu alte instituții de la nivel central”, a mai spus Maia Sandu.

Potrivit Constituției, teritoriul Republicii Moldova este organizat, sub aspect administrativ, în sate, orașe, raioane și unitatea teritorială autonomă Găgăuzia. În condițiile legii, unele orașe pot fi declarate municipii. Pentru modificarea Constituției în Parlament este necesar votul a cel puțin 2/3 dintre deputați.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.