Președintele țării, Maia Sandu, atenționează asupra unei campanii intense de promovare a unor falsuri care au menirea de a-i prezenta pe refugiații ucraineni drept agresivi și profitori.
Șeful statului spune că există riscul unor destabilizări pe interiorul Republicii Moldova în condițiile în care cazuri particulare mai puțin plăcute, cu implicarea refugiaților, sunt generalizate, fiind indusă ideea că ucrainenii ar fi un popor agresiv. Președintele le cere cetățenilor să fie vigilenți și să verifice astfel de informații din mai multe surse, transmite presa din Republica Moldova.
Președintele Maia Sandu spune că, deocamdată, nu există riscul atragerii Republicii Moldova în conflictul militar din Ucraina. Șeful statului spune că nu există niciun indiciu care ar trăda pregătiri militare în regiunea transnistreană. Maia Sandu spune că partenerii externi, care au anticipat războiul din Ucraina, nu atenționează asupra unor riscuri similare și în Republica Moldova.
„Sunt multe informații false care au ca scop sperierea cetățenilor și rugămintea mea este să ne informăm din mai multe surse. Nimeni nu poate să ofere certitudine 100% cum vor evolua lucrurile în regiune. Dar din toate informațiile pe care le avem, inclusiv de la partenerii internaționali, nicio informație nu spune că se întâmplă vreo operațiune militară.
Dacă ne amintim, în raport cu Ucraina informațiile au fost foarte clare. Nu există premise să ne facem griji. Trebuie să fim vigilenți, dar nu speriați și panicați”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.
Președintele Maia Sandu spune că, în prezent, pericolul unor destabilizări vine din interiorul Republicii Moldova. Șeful statului spune că în ultimele zile s-a intensificat o campanie acerbă de denigrare a refugiaților ucraineni, care sunt prezentați drept un popor agresiv și nerecunoscător.
„Văd tot mai multe încercări din partea unor oameni și grupuri de oameni de a destabiliza situația în țară, inclusiv la capitolul refugiați.
În ultimele două zile se răspândesc pe Internet informații false sau uneori adevărate, dar care țin de cazuri individuale. Se încearcă a fi prezentați refugiații ca profitori, agresivi, încercând să schimbe bunăvoința oamenilor față de refugiați. Nu există pădure fără uscături, dar chiar dacă există probleme, ele sunt individuale.
Vă rog frumos, să nu le tirajăm. Să nu ne lăsăm manipulați de această campanie, pentru că este o campanie menită să destabilizeze societatea”, a mai spus președintele Republicii Moldova.
Potrivit datelor Ministerului de Interne, în perioada 24 februarie - 3 martie curent, pe teritoriul Republicii Moldova au intrat 146 de mii de cetățeni ai Ucrainei. Dintre aceștia, peste 80 de mii doar au tranzitat teritoriul Republicii Moldova. Respectiv, pe teritoriul național au rămas peste 65 de mii de refugiați ucraineni, dintre care 24 de mii de copii.
Presa reamintește că în Republica Moldova, de la începutul războiului, au apărut mai multe informații false.
În spațiul public au apărut imagini în care se afirmă că zeci de mii de oameni ar traversa frontiera dintre Ucraina și Republica Moldova pe jos. Poliția de Frontieră a dezmințit informațiile.
De asemenea, unii cetățeni au primit mesaje cu invitații de înrolare în armată. Guvernul a venit cu o reacție în acest sens, menționând că este o manipulare.
În spațiul public a mai apărut informații precum că aeronave NATO au aterizat pe aeroportul din Mărculești. Autoritățile Republicii Moldova și de această dată au infirmat informațiile.
Ulterior, în spațiul online a circulat zvonuri precum că, la intrarea în Republica Moldova, refugiaților ucraineni le sunt luate pașapoartele în schimbul certificatelor de refugiat. Acesta este un fals!
Un alt fals este și că un avion militar MIG-29 a încălcat spațiul aerian al Moldovei. Ministerul Apărării dezminte informația.
Recent, pe rețelele de socializare au apărut informații că ieri, 3 martie, urmau să fie testate sirenele de avertizare. Guvernul a menționat că este o informație falsă.
Comentează