Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Majorarea vârstei de pensionare a fost decisă prin PNRR: Boloș spune că Budăi va decide!

marcel boloș

Majorarea vârstei de pensionare este prevăzută în PNRR, iar soluţia tehnică este la Ministerul Muncii, spune ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș: „O decizie se va lua la nivelul coaliţiei de guvernare, având în vedere că este un jalon cu extrem de mare impact”, scrie Mediafax.

Marcel Boloș dă detalii exacte

„Creşterea vârstei de pensionare şi alinierea, de fapt, a vârstei de pensionare este prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, însă termenul, din câte îmi aduc aminte, este anul 2035. E un jalon care urmează după jalonul de pensii speciale şi pe care, la momentul potrivit, o să-l prezinte colegii de Ministerul Muncii, fiind, de asemenea, o greutate ca aceste reforme în ceea ce priveşte cheltuielile publice cu pensiile să poată să fie validate de către Comisia Europeană. Sunt cele mai grele jaloane şi trebuie să le acordăm sprijin, pentru că, până la urmă, România, interesul României este în joc”, spune Marcel Boloş.

El a precizat că, în conformitate cu legislaţia existentă, alinierea vârstei de pensionare la bărbaţi şi femei este trecută „textual” în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Detaliile tehnice le pot oferi colegii de la Ministerul Muncii care răspund de ducerea la bun sfârşit al acestui jalon”,menționează Marcel Boloş.

El a fost întrebat în legătură cu faptul că jalonul prevede pensionarea facultativă până la vârsta de 70 de ani.

„Jalonul vorbeşte despre acordarea de stimulente pentru a duce vârsta de pensionare până la 70 de ani, respectiv acordarea anumitor facilităţi pentru cei care au depăşit vârsta de pensionare şi sunt activi pe piaţa muncii. Aşa prevede jalonul, dar, repet, soluţia tehnică este la Ministerul Muncii şi este o decizie care se va lua la nivelul coaliţiei, pentru că este un jalon cu extrem de mare impact asupra populaţiei şi trebuie cumpănite bine lucrurile din acest punct de vedere. Nu pot să vă ofer alte informaţii decât cele care sunt în jalon", precizează Boloş.

PSD se opune creșterii vârstei de pensionare, a transmis marți secretarul general al social-democraților, Paul Stănescu. „Nu vrem să punem o presiune și mai mare pe salariați”, spune el.

„PSD se opune creșterii vârstei de pensionare. Discuția despre creșterea vârstei de pensionare trebuie tranșată înainte să mai dăm naștere, din cine știe ce motive politice, și la alte îngrijorări pentru români. PSD nu susține o astfel de măsură. Nu vrem să punem o presiune și mai mare pe salariați. Ba din contră, în loc să le generăm mai multe griji, vrem să luăm din povara fiscală de pe umerii lor, pentru că munca pe care o prestează trebuie răsplătită cum se cuvine. Acesta este într-adevăr un proiect bun pe care PSD l-a propus deja”, potrivit unui comunicat de presă transmis de secretarul general al PSD, Paul Stănescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.